Mă întrebam zilele astea ce m-aș fi făcut dacă nu aș fi fost în stare să visez, să am propriile mele pasiuni și metodele mele de relaxare, oare cum m-aș fi putut relaxa sufletul ăsta nevinovat? M-am obișnuit de fiecare dată să fac câte ceva și niciodată să nu pierd timpul fără să fac ceva, așa am văzut-o pe bunica, așa m-am obișnuit și eu și acum chiar dacă m-ar închide cineva într-o cameră tot aș găsi câte ceva de făcut în acel loc. Trebuie să-mi revin și să-mi fac din nou programul pe care l-am abandonat cu ceva timp în urmă, vreau să nu mai depind de nimeni, chiar dacă asta înseamnă sacrificiu și multă muncă știu că o pot face, am mai făcut-o odată deci o pot face și acum…
[Citeşte mai departe…]Puntea dintre trecut și prezent
Nu știu cum a început totul am doar frânturi care îmi trec fulgerător prin minte și cam atât. Doar un singur lucru mi-l amintesc foarte bine și pe care nu am avut suficient curaj să o întreb pe bunica mea despre asta. Lucrul pe care mi-l amintesc bine era depozitat în camera de oaspeți a bunicii de la țară. În camera ei erau tot felul de rochițe, la prima vedere mi s-au părut ciudate pentru că nu semănau deloc cu ceea ce mă obliga mama mea să port. Și da când eram mică nu îmi plăcea să port rochițe sub nicio formă îmi amintesc și acum cum mă alerga mama cu ele prin toată curtea. De fapt mie nu îmi plăceau rochițele, îmi plăcea foarte mult să port tricouri și pantaloni scurți.
[Citeşte mai departe…]Răsărit de decembrie
Duminică de dimineață m-am trezit foarte, foarte devreme pentru că nu mai aveam somn, dar nici nu mă gândeam că voi putea vedea cel mai frumos răsărit. Recunosc nu prea știu cum sunt răsăriturile de decembrie pentru că nu m-am trezit niciodată atât de devreme âncât să le pot privi, dar acum a fost altfel, acum a fost diferit… Parcă cineva a vrut să mă trezească intenționat pentru a putea vedea acest lucu… și cam da, ia și ieșit acest lucru A fost minunat.
[Citeşte mai departe…]Încercarea de a mă relaxa forțată de amici…
Nu știu dacă mai am ceva de adăugat în legătură cu ce îmi place sau cu ce nu îmi place. De foarte multe ori mă minunez și eu de prostiile pe care le pot gândi și pe care le pot spune de față cu toți amicii mei. Am avut perioade și perioade, care mai de care mai spectaculoase și mai frumoase. Am avut întâmplări la care vă spun sincer nu am știut cum să mă comport, mai bine spus au fost vești proaste la care nu am știut cum să le fac față, un astfel de exemplu este și moarte bunicii mele. Deși a trecut suficient timp de la acest nefericit eveniment, încă nu mă pot obișnui cu gândul că nu mai este printre noi. Mă gândesc că poate am fost foarte apropiate și de aceea am această problemă și în acest moment. Cei mai mulți dintre prietenii mei, de fapt cei care stau mai mult timp pe lângă mine și mă cunosc au încercat diverse metode de a mă face să uit acestă pierdere, dar mai ales pentru a-mi recăpăta încrederea în mine și totodată pentru a mă învăța cum să mă relaxez mai ușor și să mă simt mai bine.
[Citeşte mai departe…]Călătorie printre amintiri…
Nu mai îmi pasă de trecut oricum va fi prezent mereu în mintea mea. Orice încercare de a-l îndepărta mă face din ce în ce mai mult să mă scufund în el și să am parte numai de neplăceri. Știam că pasiunea pentru profesia mea îmi va da toată forța din lume, pentru a-mi continua toate proiectele pe care mi le propuneam, dar niciodată nu m-am gândit că tocmai meseria mea îmi pote face rău. Cu toate astea am avut suficientă forță și încredere în mine să o iau de la cap, fără a mă mai gândi la consecințe. Este adevărat teama nu a dispărut și nu știu dacă va dispărea foarte curând. Am acceptat-o ca fiind o parte a vieții mele și fără să mai stau pe gânduri încep timid și sigur să fac primii mei pași către o altă viață. Îmi doresc să-mi rezolv toate problemele, pe care le-am amânat din cauza accidentului meu, îmi doresc să-i pot face pe plac bunicii și să ajung acolo unde ea își dorea tare mult să ajung și mai mult decât orice îmi doresc să-mi îndeplinesc visele.
[Citeşte mai departe…]