Au fost atât de multe zile în care nu am mai scris nimic, nu am mai spus nimic și totuși sunt aici… sunt aici în tăcerea mea, în gândurile mele cele mai sumbre și în amintiri fericite, petrecute alături de el. I-am spus lucruri urâte, da, și nu doar atât… plecam în grabă și era singurul pe care nu-l sărutam pe obraz, așa cum făceam cu restul, singurul care acumula tristețe și amărăciune de fiecare dată pentru respingerea mea.
Acum însă știu că am făcut greșeli pe care nu le pot șterge ușor, dar pot fără doar și poate să fac lucruri mai bune, acum în prezent chiar dacă pare a fi târziu. M-am simțit oribil zilele astea pentru că îmi cunosc greșelile față de bunul meu tată, dar sper, ca toate aceste întâmplări urâte să fie ascunse într-un colț în adâncul sufletului, dacă nu uitate.
Nu am suportat niciodată să-mi văd persoanele dragi mie pe patul de spital și trebuie să recunosc faptul că nici acum după aproape un an de la pierderea bunicii nu m-am putut resemna, dar acest lucru face subiectul unui alt articol de blog. Acum însă, vreau să vă prezint lucrarea realizată pentru tatăl meu, din lucrușoare reciclate din hârtie și carton, dar și puțină culoare.
-
- 1 2
-
- 2 2
-
- 3 2
-
- 4 2
-
- 5 2
-
- 6 2
-
- 7 2
-
- 8 2
