De ceva timp mă tot întreabă un amic din India de ce imi place atât de mult să merg la munte? Am tot incercat să-i dau diverse răspunsuri, dar se pare că de fiecare dată când mă agitam să îi spun de ce merg la munte, tot de atâtea ori nu înțelegea… parcă era un căpcăun… În acele zile tot încercam să găsesc soluția perfectă pentru soluționarea acestei enigme, pe care o avea al meu amic. Până la urmă i-am spus că în momentul în care am să găsesc ceva adecvat prin care să-i răspund am să-i comunic.

[Citeşte mai departe…]

Uite că încet, încet mai trece încă o lună plină de dureri. Și știți voi la ce mă refer, la acea durere lunară care apare exact când îți dorești mai puțin. De parcă ar fi ceva de dorit în toată povestea asta nebună. Toate durerile au trebuit ele să se adune în doar câteva zile. Parcă nu era suficient că trebuie să dăm zi de zi dovadă de multă răbdare, iubire și bineînțeles să muncim ca un hamal. Recunosc am avut o perioadă când îmi doream foarte mult să fiu băiat nu fată. Oricum fiind cea mai mare dintre frați am fost nevoită să mă descurc în diverse situații fără să mă plâng sau să-mi spun că nu se poate.

[Citeşte mai departe…]

Luna trecută când am mai ajuns și eu pe la țară nu știu ce mi-a venit că am vrut să merg în podul casei bunicilor și să cotrobăi pe acolo după micile comori ascunse. Ei bine, poate vă întrebați de unde naibii am căpătat acest obicei prostesc de a căuta prin lucrurile bunicilor? Totul se întâmpla pe vremea vacanțelor petrecute la țară, în acele momente în care nu plecam cu ai noștri prin vacanțe. Bunicii nu îi prea făcea plăcere să ne audă tot timpul cum noi ne certam pe diverse lucruri, mai ales în acele zile când se strângeau toți nepoții la ea. Trebuia sa facă ceva pentru a ne împăca pe toți, mai ales ca aveam obiceiul să plângem în cor.

[Citeşte mai departe…]

Simt că fericirea asta îmi va ieși prin piele cândva. Mai puțin, puțin și în sfârșit termin păturica pentru mine. Bucuria este cu atât mai mare cu cât se aproprie și toamna și bineînțeles frigul. Îmi place să fac lucruri complicate și complexe, la fel de mult cum îmi place sa scriu, să citesc, dar și să-mi ascult prietenii. Nu sunt omul perfect, nici măcar nu încerc să fac asta. Deși recunosc uneori îmi place să fac doar ceea ce simt pe moment. Doza aia de nebunie dinăuntul meu nu mi-a dat niciodată pace și prin ea am simțit toată acea adrenalină, ce acum pare a fi imposibilă de retrăit. Îmi plac lucrurile simple, care nu necesită prea mulți bani… îmi plac acele lucruri, pe care le poți crea cu propriile tale mâini, fără să te intereseze de părerea acelor răutăcioși din jurul tău.

[Citeşte mai departe…]

Foamea mea de a știi cât mai multe lucruri nu ma lasă în pace și se pare că datorită ei am reușit să fac lucruri, pe care doar le visam. Uneori e bien sa fii puțin mai nebun… poți face lucrui pe care ți le dorești, dar nu ai avea niciodată curajul să le faci. Am făcut singura un pariu cu mine și mi-am propus să fac toate acele lucruri, pe care eu le credeam imposibile deși ele păreau din ce în ce mai mult realizabile decât imposibile. Mai am ceva de lucrat cu mine în anumite chestiuțe, dar asta nu mă face să-mi pierd încrederea în mine. Mai am de lucrat la acea stimă de sine, la acel respect, pe care am tot încercat să-l descopăr și de ce nu mai am de lucrat la acea grijă față de mine… Mai ales ca în ultima vreme am cam uitat ceea ce-mi doresc de fapt și m-am abătut de la drumul principal.

[Citeşte mai departe…]