De ceva timp mă tot întreabă un amic din India de ce imi place atât de mult să merg la munte? Am tot incercat să-i dau diverse răspunsuri, dar se pare că de fiecare dată când mă agitam să îi spun de ce merg la munte, tot de atâtea ori nu înțelegea… parcă era un căpcăun… În acele zile tot încercam să găsesc soluția perfectă pentru soluționarea acestei enigme, pe care o avea al meu amic. Până la urmă i-am spus că în momentul în care am să găsesc ceva adecvat prin care să-i răspund am să-i comunic.
De atunci și până acum au trecut câteva zile bune în încercarea mea de a găsi răspunsul la întrebarea de ce îmi place să merg la munte? La începutul căutării mele eram și eu confuză, deoarece nu știam cum să-mi exprim această plăcere de a merge pe munte… Lumea asta e atât de bizară câteodată, încât nu o mai înțeleg. Am fost atrasă de munte încă din timpul copilăriei mele. Tata deseori mergea cu noi șla munte. Și ne punea de fiecare dată să mergem pe poteci și potecuțe, să ne descurcăm în diferite situații, dar mai ales ne ajuta să învățăm să ne cățărăm pe acei pereți stâncoși și uneori foarte drepți. Poate că de aceea îmi place atât de mult să merg la munte sau poate că acolo mă simt mult mai bine în acea liniște perfectă.
Ieri dimineață însă am găsit ceea ce căutam. Iar toată căutarea mea a luat sfârșit foarte repede și în același timp m-am simțit foarte fericită că nu am fost nevoită să fac eforturi suplimentare. Ieri am găsit un filmuleț ce exprimă foarte bine de ce mie una îmi place să merg la munte și să-mi pierd timpul pe acolo.
Adaugă un comentariu