Uneori mă simt de parcă totul trece pe lângă mine. Nu mai simt nimic și parcă orice aș face se întoarce împotriva mea. Mi-am zis că nu mai am nimic de pierdut, dar se pare că orice aș face pentru anumite persoane nimic nu este bun, nimic nu este corect și nimic nu le convine.

Mă tot gândesc unde greșesc, unde am făcut acel pas greșit și mai ales când? Pare totul imposibil și chiar atunci când spun că totul este bine, exact atunci totul se schimbă și nimic nu mai este bine. Mi-am dorit să am o familie fericită căruia să nu-i lipsească nimic, dar acum mă tot întorc în trecut și îmi dau seama că am uitat să fiu eu, am uitat să fiu lângă ei în acele momente când aveau nevoie de mine, cel mai urât lucru s-a produs în momentul în care am uitat cine sunt de fapt și ce poit face. Mai am multe lucruri de învățat și în același timp mai am multe lucruri de îndreptat. Însă cred că cel mai bine ar fi dacă aș începe să rezolv situația cu mine și mai apoi cu ceilalți. Uneori chiar cred că sunt o neisprăvită, iar alteori îmi amintesc că nu am nici un fel de limită și pot sparge bariere indiferent de preț.

Câteodată am atâta nevoie de iubirea unor anumite persoane încât dacă ar fi mai aproape de mine aș zbura până la ei și i-aș stânge tare în brațe. Dar cum ei sunt mult prea departe de mine nu-mi rămâne altceva de făcut decât să închid ochii și să-mi imaginez că sunt în fața mea, de altfel ce altceva aș putea face… nimic! Uneori nu sunt eu…

Sunt mulțumită de ceea ce am reușit să fac până acum cu mâinile mele. Croșeta mi-a fost și încă îmi este cel mai bun sfetnic. Momentele în care croșetez sunt momente de liniște care mă fac să mă simt bine și îmi dau speranța că ziua de mâine va fii mult mai bună pentru mine, cu mult mai însuflețită, iar asta mă face să-mi păstrez visul viu. Probabil că lumea nu vede în mine decât imaginea vie a unei bunicuțe care nu face nimic altceva decât să croșeteze. Poate că în percepția lor asta sunt, dar pentru mine aceste momente sunt unice și incredibil de spectaculoase.

[Citeşte mai departe…]

Mă apuc din nou să croșetez. Abia aștept să-mi fac noile creați și abia aștept să le împart. De obicei nu prea sunt entuziasmată când termin ceva, dar acum când îmi văd lucrușoarele mă simt atât de fericită încqt imi vine uneori să sar în sus de bucurie. Știu că uneori sunt puțin cam nebună și lucrurile pe care le fac sunt puți ciudate, dar asta nu mă deranjează absolut deloc.

[Citeşte mai departe…]

Aștept cu nerăbdare acest sfârșit de săptămână deoarece știu că am să merg să-mi văd nepoțelul. Mi-e atât de dor de el. Nu l-am mai văzut de ceva timp pe răsfățatul meu cred că și lui îi este dor de mine, căci data trecută nu știa cum să stea cât mai mult cu mine, să ne jucăm, să ne învârtim prin casă și cel mai frumos lucru să ne uităm împreună la desene și să ne facem poze când ne strâmbăm. Astea sunt cele mai frumoase momente pe care le pot petrece cu nepoțelul meu.

[Citeşte mai departe…]

Întortochiate mai sunt cărările inimii. Uneori sunt atât de bulversată de ceea ce mi se întâmplă încât nici mie nu îmi vine să cred prin ceea ce trec. Iar alteori îmi doresc să nu mai fiu singură, ca acel cineva să înțeleagă faptul că nu îmi este deloc ușor și că da el este mereu prezent în fiecare gând al meu. Încă îl mai aștept să se maturizeze, dar sincer nu știu când se va întâmpla asta.

[Citeşte mai departe…]