Întortochiate mai sunt cărările inimii. Uneori sunt atât de bulversată de ceea ce mi se întâmplă încât nici mie nu îmi vine să cred prin ceea ce trec. Iar alteori îmi doresc să nu mai fiu singură, ca acel cineva să înțeleagă faptul că nu îmi este deloc ușor și că da el este mereu prezent în fiecare gând al meu. Încă îl mai aștept să se maturizeze, dar sincer nu știu când se va întâmpla asta.
Nu aș vrea să cred că atunci când el mă va căuta și va încerca să vorbească cu mine totul să fie pierdut, căci pentru mine timpul se scurge mai repede ca nicioadată și încă nu știu cum să îl opresc. Acum știu că e totul bine, dar peste câteva ore nu știu ce se va mai întâmpla…
Probabil că eu sunt cea care nu îl înțelege pe el sau poate că nici el nu mai știe ce vrea. Uneori se comportă ca un băiețel… îmi place asta, că este diferit, dar în anumite momente îmi doresc să treacă de acel băiețel și să devină bărbatul de care am nevoie.
Bărbatul care să mă asculte, care să mă facă să zâmbesc și mai mult decât atât să mă facă să stau lângă el mereu… Pare imposibil nu, tu acolo atât de departe, iar eu aici împiedicându-mă de lucruri mărunte… Un singur lucru mai am să te întreb, ce va mai urma în relația asta de neînțeles?
Adaugă un comentariu