Cred că și astăzi a fost o altă zi de duminică în care mare lucru nu prea am făcut. Am așteptări mari de la mine, așteptări mari de la cei din jurul meu. Am început să cred că pot face lucrurile perfect și atunci când nu reușesc să fac ce îmi propun sau observ că nu a ieșit așa cum mi-am dorit încerc să o iau de la capat până totul iese ca la carte. Am devenit o persoană obsedată de perfecțiune.

Se întâmplă ca de fiecare dată când am nevoie de tine să nu fi aici. O să-mi spui ca de fiecare dată că tu ai treabă, că nu ai timp de pierdut și că ar fi mai bine să ne vedem de treabă, decât să pierdem timpul pe cine știe ce lucruri care nu ne aduc profit.

Pentru un moment parca am si uitat de toate problemele din jurul meu. Si asta datorita faptului ca am reusit sa imi mai petrec inca putin timp si alaturi de familia mea. Pare amuzant la prima vedere sa spun aceste lucruri, dar nu cu mult timp in urma timpul meu era impartit numai pentru munca si cam atat. Trist sau nu am pierdut asa cred ca cel putin cam cinci sau sase ani, timp pe care nu il mai pot intoarce, timp in care am stat departe de familia mea. Chiar daca asta a sunat mult timp in urechea mea ca o vinovatie cu timpul am reusit sa-mi accept greselile si chiar mai mult de atat am simtit nevoia sa repar aceste greseli si nedreptati.

Mereu mi-am spus că poate este mai bine să mă schimb, dar în ultima perioadă nu prea am reușit să fac acest lucru. Sunt zile când mă gândesc cum ar trebui să mă schimb sau ce ar trebui să schimb la mine, și fir-ar să fie nu reușesc să găsesc acest răspuns. M-am hotărât să îmi iau câteva zile doar pentru mine și să încep să-mi analizez comportamentul. Altfel nu cred că aș putea schimba ceva la mine. Cu toate că sunt câteva voci din preajma mea care îmi spun că în ultima perioadă m-am schimbat enorm de mult. Eu nu văd aceste schimbări, nu le simt și cred că o schimbare este bine venită oricând și oriunde.