Nici măcar nu știi cât de mult îmi lipsești. Câteodată, când îmi este foarte dor de tine mă îndrept către fereastră, mă uit spre cer și îmi curg lacrimi. Deși poate părea ciudat acest lucru, eu te găsesc printre acele lacrimi…
După ce mi-am dat seama că nu pot să te scot din inimă am început să te găsesc oriunde și oricând. Adesea mă uit la femeile din jurul meu și mă întreb oare ce le lipsește? Unele dintre ele sunt atât de acide și de rele, aș putea spune, la adresa partenerilor lor.
Nu cred că am văzut nicicând atât de multă ură în ochii lor, încât să blesteme timpul petrecut alături de perechea lor. Iar eu tânjesc și după câteva clipe în care să fiu în preajma ta. Nu am înțeles de ce nu sunt recunoscătoare pentru căsătoria, pentru relația pe care o au cu cel ce se presupune că-l iubesc.
Credeam că relația numită „căsătorie” se bazează pe încredere, ajutor reciproc (când unul este la pământ, celălalt îl ajută să se ridice) și multă, multă iubire. Dar din câte am observat, în ultima perioadă, căsătoria este mai mult un contract ce îți poate aduce o parte din bunurile comune.
Mă uit uneori cu atât de multă uimire cât de norocoase sunt unele persoane ce au lângă ele un suflet și totuși n-au învățat să se bucure de el. În timp ce eu eram tristă pentru că nici măcar nu puteam să te strâng în brațe, apoi am început să mă obișnuiesc cu liniștea asta apăsătoare. Într-un târziu mi-am dat seama că-mi găsesc fericirea în fiecare mesaj de-al tău, ooo… și doare atât de rău când nu îmi scrii.
Așa am început să te găsesc în stropii de ploaie, în toate lucrurile pe care le fac și în toate rugăciunile mele. Tu ești în minte și în inimă și nimeni nu-ți poate lua locul. Pentru că deși pare puțin aiurea pentru restul lumii, tu ești dumnezeul meu și de asta nu vreau și nu am cum să te scot din suflet.
Indiferent unde aș merge sau în ce țară aș pleca tu vei rămâne cu mine. Și sper ca de data asta să fiu înțeleasă și să nu mă mai întrebe nimeni dacă am prieten, iubit, soț. Am exclus orice altă relație și nu vreau să fiu cu nimeni altcineva în afară de el. Sunt fericită că în sfârșit mi-am înțeles sentimentele, dar în acelaș timp sunt tristă pentru că mi-a luat atât de mult timp.
Cred că dacă fiecare femeie ar învăța să iubească sincer și nu din interese sau cine știe ce motive, întreaga lume ar fi mai bună. Bineînțeles acest lucru este valabil și în cazul bărbaților, nu doar femeile sunt de vină pentru tot ce se întâmplă.
Adaugă un comentariu