Ți-ai imaginat vreodată cum o să fie cea mai frumoasă zi din viața ta? Și aici mă refer la ziua nunții tale… Eu una nu mă gândesc la asta pentru mine, nu e cazul și nici momentul potrivit. În schimb recunosc au fost moment când m-am gândit la rochie, la nuanțele acesteia și de ce nu la croiala în sine. Cred că am căpătat această obsesie plăcută datorită mamei. Ea este mereu nemulțumită de munca ei, dar și atunci când ajunge la rezultatul mult dorit și așteptat, rochiile pe care le crează sunt atât de speciale, atât de unice.
Și culmea dacă o rog să-mi facă două rochii la fel nici una nu va semăna. Îi place ca tot ce face să fie unic. De aceea am avut poate momente în care m-am gândit la rochia mea. Aș vrea să o împac și pe mama și pe bunica, două femei atât de diferite, culturi diferite, dar mai mult decât atât vreau să iau câte puțin din fiecare cultură atât de la bunica cât și de la mama. Așa am să le împac pe amândouă. Și da cea mai mare provocare va fi aceea de a-mi realiza singură rochia, căci da, îmi doresc să o fac toată de la cap la coadă, mai ales că am învățat unele secrete de la mama. Știam eu de ce îmi iubesc mama atât de mult păcat însă că nu avem prea mult timp de petrecut împreună.
În rest la toate celelalte detalii chiar nu m-am gândit absolut de loc. Însă știu pe cineva care toată ziua se gândește la ziua nunții ei, cum vor fi amenajate scaunele, mesele. Ce aranjamente florale vor avea pe mese, ce buchetar își va alege și lista bineînțeles că o să continue așa până la nesfârșit, dar nu vreua să-mi încarc memoria cu toată lista ei. Surprinzător este faptul că în fiecare zi își visează nunta într-un alt mod, alte aranjamente, alte flori și alți oameni.
Mă întreb oare când va revenii și ea cu picioarele pe pământ. Dacă stau să analizez fiecare chestie în parte pe care a spus-o ar trebuie să scriu un caiet mare de 100 de file și tot nu ar fi de ajuns. Știu că ea este o fire creativă dar uneori exagerează prea mult și lucrurile iau o întorsătură mai puțin adecvată. Se complică prea mult cu multe lucruri foarte simple, de parcă asta nu ar fi tot încă se mai gândește dacă să apeleze la acele corturi de nunți sau să aleagă un local select. Câtă bătaie de cap…
Adaugă un comentariu