A fost o zi minunată și din păcate eu prea multe lucruri nu am putut să fac. Mă enervează că trebuie să stau în casă, în pat pe cât posibil, și să nu pot face mai nimic.
Mi-aș fi dorit ca azi să stau mai mult pe afară, să mă bucur de razele soarelui de toamnă și să fac pozele pe care mi le doream atât de mult… Dar eu nu… eu trebuie să stau în casă, departe de frig și răceala din atmosferă.
Urăsc să stau închisă în casă, urăsc să fiu bolnavă și urăsc toate medicamentee din lumea asta. Mi-aș dori ca toate astea să se termine curând, căci nu știu cât voi mai rezista în casă. Tot ce vreau să fac acum e să plec și să nu mă mai întorc.
Mi-e dor să fac asta, mi-e dor să plec fără destinație și să uit să mă mai întorc. Știu că sună ciudat, dar așa sunt eu și nu mă poate schimba nimeni. Încă mai sper că o să prind câteva zile frumoase și în care să mă bucur de poze.
Îmi doresc ca toată nebunia asta să nu mai dureze mult și cel târziu la final de săptămână să fiu ok. Partea proastă din toate astea e că și săptămâna asta care a trecut am spus la fel, dar nu am avut prea multe șanse de reușită.
Mă bucur că cel puțin pot să mănânc liniștită fără să am interdicție, de fapt singura interdicție e să nu mămânc sărat. Cât despre dureri prefer să nu-mi amintesc că nu mai are niciun rost. Oricum prea multe nu pot să fac…
Tot ce pot să fac e să stau cu ochii pe tavan până adorm, mă trezesc și iar mă uit pe tavan. Cred că deja știu fiecare denivelare și imperfecțiune a tavanului meu, dar nu am încotro.
Adaugă un comentariu