Aseară mi-am terminat o parte din treburi și m-am hotărât să-mi aleg un film la care să mă uit. Cum în ultima perioadă nu prea am mai avut nici timpul și nici starea necesară să mai urmăresc diversele pelicule, fie ele chiar și românești, m-am hotărât aseară să-mi fac timp de asta.
Nu pot să spun că am fost foarte entuziasmată că mă uitam la film, dar parcă nici nu voiam să-mi pierd bruma de timp liber stând degeaba fără să fac nimic. Așa am început să îmi caut un lung metraj pe care să-l pot analiza, pardon doar să-l vizionez.
Așa se întâmplă de fiecare dată când mă uit și eu la o comedie sau restul de lung metraje. Inevitabil analizez fiecare chichiță, unghi de filmare, compoziția imaginii și mai nou am început să analizez și textele. Cred că în curând nu o să mă mai pot bucura de această activitate absolut deloc.
De ce se declanșează toate aceste nebunii habar nu am, dar nici nu am de gând să investighez asta. În cele din urmă nu pot spune că am ales cel mai frumos film indian pe care l-am văzut, dar nici cel mai prost. Ideea peliculei a fost concentrată pe probleme unei familii, pe certurile dintre tată și fiu, iar într-un final se ajunge la rezolvarea acestor probleme.
Nu știu dacă ar fi atât de bine să vă povestesc cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat în „All is well”, dar mie povestea în sine mi s-a părut puțin cam slăbuță. Deși am fost avertizată că nu este chiar ceea ce aș putea privi am avut totuși răbdare să-l urmăresc până la final.
Pentru cineva care îndrăgește acțiunea nu vă recomand să vă uitați la asta, deoarece vă va da o senzație de plictiseală. Dar pentru cei ca mine, cei care nu prea au ce face puteți să îl vizionați fără întrerupere. Oricum nu m-a surprins cu nimic, practic este o poveste pe care puteai s-o anticipezi cu foarte mare ușurință, iar asta uneori duce la enervare.
Adaugă un comentariu