Pe scurt vreau să vă spun despre experiența mea la vulcanii noroioși. A fost ceva unic, mai ales pentru că eu sunt în primul rând fan vulcani indiferent de aspectul sau modul lor de formare. Și da îmi plac atât de mult încât nu ezit ca în puținul meu timp liber să caut tot felul de filmulețe cu vulcani din intreaga lume.
Nu știu încă momentul exact când am întreprins această pasiune sau mai degrabă obsesie pentru vulcani, dar știu că îmi face plăcere să îi urmăresc și de multe ori îmi imaginez că sunt în diferite locuri de pe acest pământ urmărindu-le activitatea. Cred că au trecut aproximativ trei săptămâni de când am fost în vizită la vulcanii noroioși de la Pâclele Mici. mi-a plăcut să-i urmăresc, să văd eu toată acea argilă venită din adânc cum este aruncată la suprafață.
Nici acum nu mă pot concentra așa cum ar trebui pentru a scrie un articol bun despre ei, dar până voi fi capabilă să pot întreprinde acest lucru vă invit să vedeți câteva cadre din acele zone. Sper ca în ce mai scurt timp când mă voi apuca să scriu din nou despre călătorii să pot pune și unul din filmulețele realizate acolo.
Vasile a zis
Ultima poza e superba, seamana cu un monstru ce iese din ape, felicitari fotografului 😉
Kitty a zis
multumesc! sunt facute de mine…