Eram într-o zi de august, pe la jumătatea lunii august când am aflat de la părinții mei că bunica s-a întors acasă. În aceași casă veche, ce părea părăsită din cauza faptului că nimeni nu mai avea grijă de ea sau cel puțin grija noastră pentru acea casă nu era la fel de mare ca a bunicii. Abia ajunsesem acasă după o lungă perioadă de muncă, iar venirea bunicii în casa de la țară a fost cel mai mare motiv de bucurie. Nu mai simțeam nici o durere, nu mai aveam absolut nimc singurul lucru pe care mi-l doream era să ajungt cât mai repede în poala ei, să o strâng în brațe și să o simt aproape de mine. Îmi doream lucru ăsta de foarte mult timp, deși avusesem o ocazie nu am vrut să îi spun cine sunt am așteptat să vină acasă și să regăsească aceeași fetiță cu codițe împletite, pe care o lăsase la țară în urmă cu vreo zece, unsprezece ani.
Nu știu cum am făcut, dar am ajuns în fața porții și inima îmi bătea foarte tare. Știam că dacă îmi va vedea fața își va aminti de întâlnirea pe care o avusesem în urmă cu un an. Îmi era teamă de ceea ce urma să îmi spună, dar dorul de ea, de bunica mea m-a împins să intru pe poartă și să mergă mai departe în casă. Când am ajuns pe terasă am găsit-o pe bunica așa cum o găseam de fiecare dată în vacanță, așezată pe canapea, cu diferite cărți întinse pe masă și bineînțeles cu o carte în mână. Aceeași imagine pe care o găseam în copilărie am găsit-o și acum.
Adaugă un comentariu