Sâmbătă când am aterizat și eu pe acasă și m-am dus la ai mei verișori și verișoare am văzut câteva poze mai vechi cu al meu nepoțel David. Nici nu-mi vine să cred cum a mai trecut timpul ăsta. Dacă anul trecut abia stătea în piciorușe, anul acesta mă aleargă și pe mine și pe mama lui prin toată casa, mai ales că s-a mai înălțat puțin și ajunge să deschidă toate ușile prin toată casa. Îmi povestea Ana verișoara mea mijlocie, că într-o dimineață era în pat și l-a văzut pe David cum îi turna apă pe laptop. Atunci cred că a avut pentru a nu știu cât a oară senzația că în curând o să-l strângă de gât și că nimeni nu-l va scăpa din mâinile ei, dar până să se întâmple asta bunica a avut grijă să-l ducă în camera lui.
În plus domnișoara Ana a înțeles până acum că dacă vrea să mai aibă ceva întreg și să nu dea de toate lucrurile ei stricate trebuie să le ia de la mâna lui David și mai mult să le ferească din calea lui. Asta mai ales dacă nu vrea să găsească ce a găsit și data trecută, caiete rupte, culori stricate și vopselele ei de pictură împrăștiate prin toată casa.
Adaugă un comentariu