Dacă anul trecut am mers pe principiul muncește până „crăpi”, până la epuizare, anul ăsta am schimbat puțin regulile jocului. Și nu pentru că nu aș mai avea chestii de făcut, ci pentru că vreau ceva mai multă eficiență.
Într-un final mi-am dat seama că anumite lucruri nu le pot schimba dacă nu sunt odihnită corespunzător. Și în loc să realizez treburile o dată și bine mă chinuiam de „n” ori să fac același lucru. Iar asta nu a fost deloc bine.
Bineînțeles că și experiența asta a fost bună, pentru că mi-am dat seama de ce nu pot fi productivă la capacitate maximă. Și cum n-am putut lăsa lucrurile așa mi-am zis că trebuie să o scot la capăt cumva. Până la urmă am înțeles unde am greșit, dar mult mai greu mi-a fost să-mi accept greșelile.
Unde am greșit în programul meu?
De altfel mi-am dat seama că anul trecut nu prea am avut cine știe ce momente petrecute alături de familia mea. Partea cea mai gravă vine în contextul în care eu locuiesc cu ai mei părinți și nici măcar la masă nu ne întâlneam. Deși de multe ori îmi propuneam să schimb ceva nu reușeam.
Poate că ar fi trebuit să-mi accept aceste greșeli mult mai devreme, mai ales că nu întotdeauna sunt conștientă de ceea ce mă așteaptă. Chiar dacă îmi fac diverse planuri există posibilitatea să nu le duc la bun sfârșit. Și nu este întocmai vina mea. Iar când am spus că abia mi-am acceptat greșelile m-am gândit la următoarele:
- fără timp pentru cunoștințe, rude, prieteni;
- fără timp pentru pasiunile mele;
- fără să pot face ceea ce-mi doresc;
- fără prea mult timp pentru perrsoana iubită;
- fără timp pentru studiu și autocunoaștere;
Și bineînțeles că lista asta este mult mai lungă, dar nu vreau să fac lucrurile să pară și mai dificile decât sunt. În cele din urmă mă bucur că-mi pot îndrepta greșelile.
Lasă un răspuns