Nu știu de ce, dar mă simt specială, am un sentiment plăcut, mai ales după ce îmi pun în ordine toate lucrurile pe care le am de rezolvat și totodată lucrurile pe care le întâmpin în fiecare moment al zilei. Acum câțiva ani de zile îmi doream foarte mult să devin actriță, de fapt îmi doream foarte mult să fiu ca bunica mea, dar se pare că soarta nu m-a vrut actriță… așa că mai târziu am ajuns să fiu jurnalistă și să lucrez într-un post de televiziune local (și asta nu este o laudă) unde am avut ocazia să văd și să înțeleg mai multe lucruri decât dacă aș fi optat să mă angajez la un ziar spre exemplu…
În fine, astăzi nu vreau să vorbesc despre dorințele mele, personale sau profesionale, ci vreau să vorbesc despre lumea nevăzută și uimitoare câteodată din spatele camerelor de filmare. Dacă vreți să mă credeți e bine, dacă nu este treaba voastră, dar este fascinant să vezi cum o echipă formată din câteva persoane reușește să ajungă la perfecțiune până în cel mai mic detaliu… și aici mă refer mai mult la clipurile muzicale, pentru că acolo fiecare cântec are o poveste, ce trebuie completată prin clip.
Astăzi am văzut munca depusă de favorita mea, Priyanka și de echipa ei pentru videoclipul piesei: I can make you love me și totul pare incredibil, cum fiecare unghi este ales cu foarte multă grijă, fiecare umbră, fiecare rază de lumină este pusă la locul ei, până și machiajul acesteia pare perfect… și pentru a vă dovedi asta vă invit să vedeți clipul de mai jos…
Și… aaaa… am uitat să vă spun premiera clipului I can make you love me a avut loc ieri în New York și îl puteți privi aici:
Dragii mei până data viitoare… Pe curând!
Adaugă un comentariu