Mâine voi ajunge din nou acasă. Mă așteaptă încă o zi grea, dar nu vreau să mă plâng pentru ceea ce urmează să fac. Nu am timp de pierdut și îmi doresc să fac cât mai multe lucruri de care să mă bucur de ele. E ciudat că oboseala își spune mereu cuvântul exact atunci când nu trebuie și ai și mai multe lucruri de dus la bun sfârșit.
Sunt curioasă ce mă mai așteaptă mâine. Mi-e groază de ce o să găsesc la ale mele floricele. NU am mai avut grijă de ele de foarte mult timp și cred că mama nici ea nu a mai stat de ele ca altă data.
Dacă am să-mi gasesc toate ghivecele întregi înseamnă că au supraviețuit cu stoicism acestei perioade caniculare. Din câte ghivece aveam anul trecut aș fi foarte bucuroasă dacă au scăpat și jumătate din ele. În altă ordine de idei speranțe prea mari în grija fratelui și al tatălui meu pentru flori nu prea am. Cred că lucrurile vor degenera curând decât să se rezolve în bine.
Și oricum tata nu prea mai are grijă de grădina cu flori așa cum făcea și altă dată până să se îmbolnăvească. De aceea îmi doresc atât de mult să ajung acasă și să mă bag în grădina mea de flori până în gât, doar ca să le readuc din nou la viață. Mama cred că va fi cea mai fericita să mă vada din nou acasă, pe la plante, ca atunci când eram micuță și nu mai reușia să mă scoată de acolo ca să ma bage la somn în casă.
