Cum aș putea să-ți povestesc că am început să duc propria mea luptă. Încerc să refac universiul meu destrămat, din cauza pierderii tale. Încerc să mă adun deși nu reuțesc prea bine să fac asta. Îmi era teamă să îți scriu așa cum o făceam în copilăria mea. Îmi este și acum teamă să formulez aceste scrisori, pentru că nu știu… de fapt sunt convinsă că nu le poate primi nimeni. Adresa ta a fost abandonată, ca mai apoi în timp să și-o însușească familia ce tocmai ți-a cumpărat și s-a mutat în casa ta, în locurile unde am copilărit.
Îți mărturisesc draga mea, că îmi este dor de grădina noastră verde, din spatele casei, locul unde… poate îți amintești că acolo m-ai învățat primii mei pași de dans. Și tot atunci m-ai învățat cum să am grijă de toate acele flori ce se găseau în grădina cea mare. Poate că îți mai amintești că într-o altă vacanță de vară ne-ai învățat pe amndouă, pe mine și pe verișoara mea Ana-Maria, cum trebuie să respectăm oamenii din jurul noastru. A fost cea mai importantă lecție pe care am primit-o în acea vară. Eram niște copii tâmpiți, dar tu nu ne-ai certat niciodată pentru asta. În schimb ne-ai certat și ne-ai trimis după acel copil nevinovat, care era pe jumătate dezbrăcat, plin de vânătă și răni și care din păcate era nevoit să cerșească de mâncare, petru că altfel părinții lui îl chinuiau.
Până atunci nu am crezut că pot exista asemenea părinți, de fapt nu cred că știam prea bine ce se întâmplă în jurul meu. Dar mi-a rămas prin multele amintiri și această întâmplare, care avea să-mi fie de folos mult mai târziu. Pentru toate aste și multe altele vreau să-ți mulțumesc…
Adaugă un comentariu