Ieri am avut timp să ajung acasă, la țară, să stau puțin cu bătrânii mei și cu fratele meu. Mă plictisisem de atâtea știri despre moartea marelui regizor. Poate că sunt rea acum, dar acum unii îl plâng, alții îl blamează, practic toată lumea vorbește despre asta.

Hei bine v-am găsit. V-am cam părăsit zilele acestea, nu că nu v-am citit fiecare blog în parte, ci pentru faptul că nu am mai scris nimic în  căsuța mea virtuală. Urât din partea mea, ar trebui să-mi fie rușine că nu am mai adus nici o veste. Vă spun eu zilele acestea nu prea am avut chef de nimic, am început serviciul, am croșetat puțin ieri și în rest m-am uitat la filme și v-am citit.

Probabil că de o săptămână v-am zăpăcit spunându-vă că o să scriu despre prima mea vizită în Sibiu, decorațiile de lumini din acele locuri   și peisaje mirifice. Acum în sfârșit mi-am făcut un pic de timp să scriu două – trei rânduri despre experiența mea în miez de noapte într-un oraș de poveste, un oraș care te duce cu gândul la cele mai frumoase trăiri, cele mai frumoase sentimente și te face să visezi la ceea ce știi că niciodată nu se va îndeplini.