Am avut câteva sfârșituri de săptămână perfecte în această vară. Fiind în trecere pe la piscină, nu am putut să nu îmi iau și aparatul foto cu mine. De obicei pe unde merg îmi iau și jucăria mea preferată cu mine. E ceva de genu, în momentul când mă plictisesc să am la mine ceva să nu stau degeaba, să fac ceva, acel ceva de care să mă bucur și mai mult decât atât să încep să fructific fiecare moment din viața mea.

Zilele astea a fost atât de cald încât nu mai știai pe unde să te bagi, doar, doar să scapi de valul de căldură. Și asta pentru cei mai mulţi, căldura a dat bătăi de cap aproape în fiecare zi. Am avut și eu parte de zile călduroase, dar parcă atât de fierbinţi parcă nu au fost.

Ei bine, voi care mă cunoașteți și știți felul meu de a fi, probabil că v-ați obișnuit cu toate relatările mele din timpul meu liber. Am fost întrebată de câteva ori, de ce prefer să scriu în loc să ies cu prietenii mei pe la terase. Eeee, ce bine ar fi fost să stau tolonită pe un scaun, la răcoare în nu știu ce cârciumă, dar știți și voi că asta nu se poate. Oricât aș încerca să mă despart de acest obicei al meu de a scrie nu reușesc să fac asta, și sincer nici nu știu dacă îmi doresc asta într-adevăr.

Cred că am făcut o obsesie pentru al meu nepoțel, de fapt nu cred că am făcut o obsesie pentru el, ci sunt din ce în ce mai sigură de asta. Dacă cineva m-ar întreba pe cine iubesc cel mai mult pe lumea asta, răspunsul ar fi unul foarte sincer, scurt și în același timp foarte vizibil. Îmi iubesc nepotul pentru că îmi amintește de cele mai multe ori de acele perioade minunate din viața mea, pe care din păcate le-am pierdut. Și da, îmi mai amintește de ceva, dar despre asta nu sunt pregătită să vorbesc și nici nu cred că voi deschide acest subiect și să-l arunc în discuții.