Mă doare capul nu mai pot. M-aș băga la somn chiar în acest moment dacă nu aș fi nevoită să muncesc. Mă gândem că ar trebui pentru o vreme să-mi amintesc de zilele mele de vacanță. Nu vreau să mă mai gândesc la muncă, nu mai vreau să mă gândesc la probleme și să mă chinui în încercarea de a găsi soluții. Încerc să cred că sunt persoana potrivită care știe ce vrea, ce își dorește și unde vrea să ajungă.
Mi-e teamă că uneori încercările mele vor eșua, iar acest lucru mă înspăimântă foarte rău și nu vreau să mă pierd cu firea atât de repede. Când mă gândesc că am greșit de atâtea ori când puteam bine mersi să rezolv toate aceste greșeli fără să am nici o durere de cap. Ideea e că atunci când intru în panică uit să mă stăpânesc și mai rău decât atât iau decizii pripite care nu îmi aduc beneficii.
Teama asta de care tot vorbesc e aceeași teamă de eșec pe care o am încă din copilărie. Cândva mi-am propus să las toate prostiile astea ce par să mă afecteze mai mult decât înainte. Recunosc toată copilăria mea am fost naivă și am crezut că lucrurile se vor îndrepta pe parcurs. Numai că teama asta a luat o altă întorsătură și de fapt nu este teama de eșec, ci mai degrabă teama de succes.
Mă întreb mereu dacă sunt capabilă să fac toate treburile mele bine, ei da pot să le fac mi-am demonstrat-o de sute de ori… Și atunci vine întrebarea ce naibii e greșit? De ce nu mă pot concentra pe treburile astea? Ce poate fi atât de rău dacă știu că pot face față la aproape orice sau chiar orice? Ideea ar fi că mă împiedic de mintea mea și nu știu ce să fac.
Dacă voi ajunge acolo sus nu știu cum mă pot păstra acolo sus. Asta mă neliniștește, mai ales că m-am obișnuit ca pentru fiecare opțiune a mea să am ceva sigur aranjat care să nu mă facă să mă înec atunci când nu este cazul.Tot ce rămâne de făcut este să mă pregătesc pentru ceea ce cred că este mai rău pentru mine.
Oricum altceva nu am de făcut și sincer nici nu îmi place să mă strecor din fața problemelor. Ce va fi va fi… am să le aștept pe toate.
Adaugă un comentariu