„Înainte să-ți dai ultima suflare amintește-ți ce ai făcut bun în existența ta. Nimeni nu îți poate lua asta”.
Până mai ieri îmi tot venea în cap ideea de a mă sinucide. Observasem atât de multe lucruri care mă rănesc, încât nu mai reușeam să văd și luminița de la capătul tunelului. Recunosc am obosit să tot dau explicații, să spun ce simt sau nu, pur și simplu tot ce am nevoie este puțină liniște și foarte multă muncă.
Auzind de atâtea ori lucruri urâte despre mine, fix de la acele persoane de la care nu mă așteptam am lăsat totul în paragină, iar ideea mea de a mă arunca de pe stânca mea preferată devenea obsedantă. M-am săturat să tot privesc acest carnagiu și pelerinaj al mutrelor acre, țipetelor și jignirilor în orice moment. Parcă puneam undeva un pas și în urma mea și auzeam câte o vorbă nepotrivită.
Preferam să mă înghită pământul pe loc, să se crape el cumva, iar eu să pic în gol. În ziua în care îmi propusesem să fac asta, cu o noapte înainte am avut parte de un vis foarte ciudat. M-am trezit buimacă și știu sigur că ora era 5.20 dimineața. Mi-am tras draperiile de la ferestre și am văzut că se luminase deja. Am ieșit pe hol și m-au uitat îndelung – nu era aici – sau cel puțin eu nu aveam puterea să o văd, dar o simțeam.
Îi simțeam parfumul și în același timp încercam să-mi amintesc glasul ei. Același glas pe care în copilărie îl auzeam de mii de ori. Mă gândeam dacă oare știa ce vroiam eu să fac?!! După ce m-am dezmeticit de-a binelea m-am dus să mă apuc de treburi, căci nu mai era vreme de pierdut. M-am hotărât – mi-am spus că dacă toate semnele de azi duc la gândul meu, atunci la asfințit urma să-mi duc planul la bun sfârșit.
Planificasem totul în cele mai mici detalii, astfel încât nimeni să nu-și dea seama de ceea ce urma să fac. Eram sigură de planul meu pentru că nu mai aveam nimic de pierdut. Și pentru că mi-am propus să fiu atentă la semne, cam asta am făcut toată ziua până când brusc în minte mi-a apărut asta:
„- Ești sigură că nu poți să le oferi un viitor mai bun? Nici măcar celui mic? Și visul tău? Marele tău vis, cum rămâne cu el? Oare chiar atât de praf să fii încât să nu vezi că nu te poți ascunde de ceea ce-ți dorești? Visul tău e pe urmele tale, iar tu îi dai iar cu piciorul așa cum ai făcut și cu plecarea ta în India!
Până la urmă ce se va întâmpla cu visul tău? Cum o să poți să o ajuți pe Didi, dar la David te-ai gândit? Ce-o să creadă el, un băiețel fragil de 8 ani, despre tine. Tu care până mai ieri îi erai foarte apropiată. Te-ai gândit că poți distruge universul unui copil?! Chiar asta vrei?… Atunci nu-i de mirare de ce ai ajuns atât de jos. Rușine să-ți fie”!”.
credit foto: pinterest
Adaugă un comentariu