Ar trebui să revin cu picioarele pe pământ deoarece simt că timpul ăsta e de neoprit, iar eu cad iar în capcana lui. Sunt o fire destul de complicată și puține persoane reușesc să mă cunoască așa cum sunt eu de fapt. Printre multe altele nici eu nu mă prea împrietenesc ușor cu persoanele din jurul meu… am o oarecare rezervă în privința tuturor și asta nu este din răutate, ci pur și simplu este un instinct de apărare al meu.
Nu știu cum se manifestă acest instinct la alte persoane, dar la mine câteodată e puțin ciudat, desi recunosc foarte rapid momentele în care îmi scot gheruțele așa cum îmi spune un bun prieten. Nu îmi plac prejudecățile de aceea orice s-ar întâmpla în viața asta întortocheată îmi păstrez opiniile despre anumite persoane doar pentru mine și cam atât. În plus de asta nu îmi place să-mi fac anumite păreri înainte să cunosc persoana respectivă, poate că acest mic detaliu uneori poate fi considerat un defect, dar pe mine mă ajută să depășesc anumite obstacole pe care uneori mi le creez singură.
Mama îmi spunea deseori că sunt morocănoasă și în același timp mofturoasă. Mofturoasă sunt și acum asta nu am putut schimba la mine, dar ce am reușit să fac a fost să îmi las partea morocănoasă undeva cât mai departe de mine. Cred că cel mai probabil am încuiat-o într-un sertar în casa de la țară. Nu mai sunt un copil și fac eforturi uriașe să înțeleg lucrurile așa cum sunt ele în realitate, nu cum încearcă unii să le dea un alt aspect, să le transforme în ceva ce ele nu sunt…
Am greșit și eu pentru că asta este ceva firesc și este imposibil să nu greșești măcar o dată în această viață. Însă ceea ce eu nu am putut și nu am reușit să fac până acum a fost să mă iert pentru a mea greșeală… Nu pot să fac asta deși în mare parte am reparat asta. Și nu este vorba doar că simt acel sentiment de vinovăție, ci mai de grabă nu mă pot ierta pentru că am schimbat cursul vieții mele, iar acum nu mă simt foarte confortabil pentru acest lucru care uneori pare atât de mărunt.
Cineva mi-a spus într-o zi că dacă am curajul să visez atunci pot face ca visul meu să devină realitate… Încă îmi sună în ureche aceste vorbe și mă întreb dacă nu cumva curajul pe care îl aveam odată îmi lipsește, căci altceva nu înțeleg ce se întămplă cu mine.
Adaugă un comentariu