Furia, sentimentul ucigaș, se pare că va reuși în cele din urmă să mă învingă. Chiar dacă încerc să o stăpânesc nu de multe ori reușesc să fac asta. Nu e vorba de autocontrol, ci mai mult de oamenii din jurul meu. Mi-e frică de chestia asta că într-o zi o să-i rănesc fără să vreau. Le-am spus tuturor să stea cât mai departe de mine, întrucât furia, demonul din mine mă transformă într-un mostru. Chiar dacă multora li se pare că sunt o fată dăguță, care nu poate face nimic rău, în momentul în care furia se declanșează simt că mă trensform, în acel ceva pe care nu mi-l doresc.
Mi-e greu să vorbesc despre asta. Și nu mi-e greu doar acum să vorbesc despre transformările mele ciudate, ci întotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre chestiunea asta. Sunt lucruri în viață despre care vorbești fără nici o jenă, fără nici o reținere și sunt lucruri, pe care le ascunzi de ochii lumi și despre care nu vorbești niciodată, exact așa cum fac eu cu al meu trecut, nu vorbesc despre el, ci doar încerc să mă desprind de el. În momentele de confuzie generală mă simt pierdută și oricine m-ar întreba ce se întâmplă cu mine, răspunsul este unul singur: I’m lost.
Lost in the past, cam la asta se reduce răspunsul meu, pentru că acesta este crudul adevăr despre mine. Sunt captivă în trecut și nu mă pot elibera. Încă mai încerc diferite trucuri, pe care alteori le credeam perfecte, pentru ceea ce făceam. Acum sunt pierdută în trecut și nu găsesc nici o cale de ieșire, chiar dacă sufletul cere disperat o mână de ajutor, trupul e atât de încăpățânat încât refuză să-și vindece rănile fizice de pe ele.
Și da le lasă acolo mai vizibile ca oricând fără șansă de vindecare. Când se va termina lupta mea, lupta dintre suflet și corp habar nu am însă unul refuză trecutul, iar celălalt îl îmbrățișează mai mult ca oricând sărutând cicatricile îmbătrânite de trecerea timpului…
Adaugă un comentariu