Zilele trecute când am ajuns acasă de la mare am încercat să dorm putin pentru că aveam dureri de cap (sincer nu am stat mult la soare, pentru că nu suport căldura, dar și atât cât am stat tot mi-a dat bătăi de cap). Ca să mă adoarmă Marius mi-a pus un film pe calculator (un film pentru copii cum îmi spune el). Și da m-am uitat la un film mai pentru copii și culmea mi-a și plăcut. Filmul, ce-i drept, este puțin mai vechi din anul 2009, dar foarte comic având ca personaje câteva animăluțe, mai exact o cârtiță și 4 hamsteri.
În film este o adevărată desfășurare de forțe, mai ales că animăluțele vorbesc și se poartă ca niște agenți umani. Acțiunea filmului nu este ceva de neîntâlnit este vorba de aceeași bătălie între bine și rău, mai exact între cei care trag cu dinții de putere și cei care apără întreaga lume. Dacă facem o paralelă cu ce se întâmplă astăzi în lumea noastră nu suntem prea departe cu ceea ce s-a întâmplat în film. Dacă l-ați urmărit știți despre ce este vorba, dar dacă nu vă invit să vă uitați.
Adaugă un comentariu