Sâmbătă am petrcut câteva momente în aer liber și m-am bucurat de fulgii de nea ce au căzut pe străzi și în parcuri. Îmi place când văd totul în alb în jurul meu, chiar mă face să mă simt în altă lume, pe un alt tărâm. Aveam nevoie de aceste momente pentru a mă regăsi pe mine, pentru a-mi aminti când de importante sunt acele lucruri pe care le fac în grabă sau la care am răbdare sau mă face să cred că am acea răbdare pe care o caut mereu și uneori îmi pierd speranța pentru că mă satur să stau să aștept să se întâmple ceva și nimic, nimic nu se întâmplă.
Am mers puțin în parc am vrut să văd zăpada am vrut să mă bucur de ea, dar cel mai mult am vrut să o simt. Cred că mai degrabă am vrut să redevin copilul de altă dată ce se juca în zăpadă de dimineață până noaptea tâziu, fără să mai asculte de părinți și de bunici, fără șă mai știe de foame și ignorând-o pe aceasta, dar mai mult decât atât să fie acel copil care se bucura de toți acei fulgi de zăpadă care coborau din înaltul cerului către pământ și care îmbrăca totul în alb. Aș fi vrut ca timpul ăsta să mai stea puțin în loc, să mai mă lase să mă bucur de acele momente fericite care acum mai greu le am și de care nu mă pot abține să mă îmfrupt de ele…
Adaugă un comentariu