M-am trezist și nu din somn ci fin propriile mele agonii… uneori îmi doresc lucruri pe care sunt conștientă că nu le pot avea sau în cazuri excpționale nu le pot readuce în viața mea, dar așa sunt eu nostalgică după vremurile bune pe care le-am avut, vremuri în care am crezut că totul era perfect…
… astăzi nu… astăzi nu mai am nimic, nimic din acea forță ce mă facea să merg mai departe fără să mă gândesc la consecințe, fără să mă gândesc la viitor, ci trăiam bine cum ar spune unii – trăiam în prezent și avem curajul să mi-l fac așa cum credeam eu că este perfect în acel moment.
Dar nu despre asta vreau să discut ci despre cel mai recent accesoriu realizat de mine în urmă cu câteva zile. L-am făcut mai mult gândindu-mă la o fostă colegă și bună prietenă, Lili. Cât timp am lucrat la acest accesoriu mi-am amintit cu zâmbetul pe buze de diminețile cu aromă de cafea petrecute cu Lili la vechiul loc de muncă, dimineți în care discutam despre una alta, despre probleme, dar și micile bucurii care ne apăreau în cale savurând amândouă aceeași cafea de la tonomatul televiziunii (nu chiar atât de gustoasă, dar mergea câte una mică în fiecare dimineață).
Lili mulțumesc pentru sfaturi și pentru clipele petrecute împreună. Sper să ne vedem curând, iar aici aveți poze cu obiectul făcut de mine.
Adaugă un comentariu