Încă o zi frumoasă petrecută la țară alături de ai mei. Tot ce îmi doresc acum e să petrec cât mai mult timp lângă ei. Am fost o proastă și o idioată în ziua în care m-am înfuriat pe ei și le-am spus că nu mai vreau să îi mai văd, să-i mai aud. Au fost vorbe prostești ce nu meritau spuse sub nici o formă.
Cum nu pot întoarce acest trecut nefericit trebuie să fac ceva care să nu îmi mai aducă atâta amar și suferinţă. Dacă pe atunci știam ce va urma să se întâmple nici nu mă gândeam să spun toate prostiile alea. Acum le regret, dar degeaba căci timpul a trecut, iar rănile s-au adâncit. Sunt probleme cu care mă comfrunt mereu, deoarece nu îmi pot scoate din minte toate acele cuvinte, le am mereu în ureche, iar asta mă înfurie întrucât nu voiam să fac răi nimănui.
Cu atât mai puţin tatălui meu… sunt o neisprăvită nimic nu fac bine și nimic nu iese bine. Toate sunt împotriva mea, chiar și acum când lucrurile par să se schimbe în bine. Am așteptat momentele astea încă din copilărie, dar nu mă așteptam ca ele să mă coste atât de mult – sănătatea tatălui meu.
Știam că boala asta nu cruţă pe nimeni însă sper să mai petrec câteva clipe de bucurie alături de el, alături de cel ce îi spun și este tată. Firea mea impulsivă l-a scos din minţi de atâtea ori încât nici nu mai știe numărul lor, poate că și asta i-a făcut atât de mult rău, iar acum greșeala nu mai poate fi recuperată…
Adaugă un comentariu