Am reușit, am reușit să o mobilizez pe une dintre verișoarele mele. Ea, Ana, căci desprea este vorba este pasionată de pictură, desen, schițe și în general tot ce ține de aceste lucruri. Până să ajung să am o discuție serioasă cu ea, bunica noastră a crezut că îi va face bine, dacă se va lua de ea și o va certa spunându-i să se hotărască ce vrea să realizeze în viața ei și că ar fi bine să renunțe la toată prostia asta cu pictatul după spusele ei. Am mai vorbit din când în când la telefon, dar niciodată nu mi-a spus că ar avea probleme în legătură cu tablourile și cu a ei pasiune. Mereu îmi povestea doar că se simte puțin tristă și că ar vrea să fugă undeva unde să poată face tot ce își dorește. Pe atunci nu mă gândeam că are probleme mai degrabă cu familia și nu cu pasiunea ei… și neștiind despre ce este vorba am întrebat-o dacă mai are nevoie de culori, creioane, hârtie sau pânză pentru aș alimenta stocurile pe care știam că ea mereu și le aproviziona din timp. Răspunsul a fost unul sec și cât se poate de amar, nu, nu mai am ce să mai pictez, nu mai sunt lăsată așa că te rog nu mă mai amărî și tu….
[Citeşte mai departe…]Hotărâre – promisiune
Mă întrebam zilele astea ce m-aș fi făcut dacă nu aș fi fost în stare să visez, să am propriile mele pasiuni și metodele mele de relaxare, oare cum m-aș fi putut relaxa sufletul ăsta nevinovat? M-am obișnuit de fiecare dată să fac câte ceva și niciodată să nu pierd timpul fără să fac ceva, așa am văzut-o pe bunica, așa m-am obișnuit și eu și acum chiar dacă m-ar închide cineva într-o cameră tot aș găsi câte ceva de făcut în acel loc. Trebuie să-mi revin și să-mi fac din nou programul pe care l-am abandonat cu ceva timp în urmă, vreau să nu mai depind de nimeni, chiar dacă asta înseamnă sacrificiu și multă muncă știu că o pot face, am mai făcut-o odată deci o pot face și acum…
[Citeşte mai departe…]Răsărit de decembrie
Duminică de dimineață m-am trezit foarte, foarte devreme pentru că nu mai aveam somn, dar nici nu mă gândeam că voi putea vedea cel mai frumos răsărit. Recunosc nu prea știu cum sunt răsăriturile de decembrie pentru că nu m-am trezit niciodată atât de devreme âncât să le pot privi, dar acum a fost altfel, acum a fost diferit… Parcă cineva a vrut să mă trezească intenționat pentru a putea vedea acest lucu… și cam da, ia și ieșit acest lucru A fost minunat.
[Citeşte mai departe…]Încercarea de a mă relaxa forțată de amici…
Nu știu dacă mai am ceva de adăugat în legătură cu ce îmi place sau cu ce nu îmi place. De foarte multe ori mă minunez și eu de prostiile pe care le pot gândi și pe care le pot spune de față cu toți amicii mei. Am avut perioade și perioade, care mai de care mai spectaculoase și mai frumoase. Am avut întâmplări la care vă spun sincer nu am știut cum să mă comport, mai bine spus au fost vești proaste la care nu am știut cum să le fac față, un astfel de exemplu este și moarte bunicii mele. Deși a trecut suficient timp de la acest nefericit eveniment, încă nu mă pot obișnui cu gândul că nu mai este printre noi. Mă gândesc că poate am fost foarte apropiate și de aceea am această problemă și în acest moment. Cei mai mulți dintre prietenii mei, de fapt cei care stau mai mult timp pe lângă mine și mă cunosc au încercat diverse metode de a mă face să uit acestă pierdere, dar mai ales pentru a-mi recăpăta încrederea în mine și totodată pentru a mă învăța cum să mă relaxez mai ușor și să mă simt mai bine.
[Citeşte mai departe…]Printre griji și lacrimi
Nu înțeleg de ce oare țin la tine atât de mult când tu nici măcar nu mă lași să-mi dezvolt abilitățile și mai ales că nu mă lași să-mi urmez pasiunile. Poate căeu sunt singura vinovată pentru asta, dar pe zi ce trece tu mă obligi să te urăsc. Singurul loc unde mă mai simt în siguranță și unde știu că nimeni nu îmi va spune nimic împotriva a ceea ce fac este acasă, singurul loc unde încă mai am puțină liniște și unde mă pot concentra pe ceea ce îmi doresc să fac. Tu niciodată nu mă lași să fiu eu, să pot face ceea ce îmi doresc, oare de ce? Oare de ce nu înțelegi asta. Ți-am spus de la început îmi place să scriu și îmi doresc să vizitez India. Tu de câte ori sunt aproape gata să fac acest lucru, te înfurii și mă faci să plâng, poate că așa îți place ție, dar eu simt că nu mai rezist, că nu mai suport toate acele jigniri și mai cu seamă când ție îți place să te dai în spectacol de față cu ceilalți.
[Citeşte mai departe…]