Sunt din ce în ce mai fericită, cu cât ajung să-mi finalizez proiectele, cu atât fericirea îmi iese prin piele. Cine s-ar fii gândit că eu vreodată aș reuși să fac și altceva nu întocmai pentru ceea ce am fost pregătită. Știu pentru toată aceasta fericire ar trebui mai întâi să-i mulțumesc unei persoane foarte, foarte dragi mie.

Bunica avea întotdeauna dreptate – nu renunța la ceea ce te face fericită, în ziua când vei renunța la asta vei uita modul în care trebuie să-ți trăiești viața. Avea atâta dreptate… nu știu ce naiba a fost în mintea mea de mi-am negat întotdeauna pasiunea pentru scris. Sau poate ca i-am lăsat pe ceilalți să se bage prea mult în viața mea și în acest fel să mă conducă. Doamne cât timp am pierdut pe nimicuri, când puteam sa fiu cu adevărat fericită.

[Citeşte mai departe…]

Sunt deja în a treia săptămână de mâncat sănătos să spunem. Nu am mai mâncat nici un fel de prăjeli și nici nu am mai băut sucuri acide, asta din păcate până astăzi când am comis-o. Cine oare m-o fii pus pe mine să merg la KFC și să mănânc de acolo, când eu mă chinui să-mi țin propriul meu regim. Să spunem ca mi-a fost greu doar în primele zile, iar acum m-am obișnuit, ba din contra a început să-mi placă regimul meu. Dacă mă întreba cineva la început cum o să mă descurc aș fi spus că dacă nu o să-mi convină ceva am să renunț pur și simplu. Dar mă bucur că până la urmă nu a fost așa și că am reușit să mă descurc și fără sucuri și fără prăjeli. Cine ar fii crezut asta?

[Citeşte mai departe…]

De ceva timp mă tot întreabă un amic din India de ce imi place atât de mult să merg la munte? Am tot incercat să-i dau diverse răspunsuri, dar se pare că de fiecare dată când mă agitam să îi spun de ce merg la munte, tot de atâtea ori nu înțelegea… parcă era un căpcăun… În acele zile tot încercam să găsesc soluția perfectă pentru soluționarea acestei enigme, pe care o avea al meu amic. Până la urmă i-am spus că în momentul în care am să găsesc ceva adecvat prin care să-i răspund am să-i comunic.

[Citeşte mai departe…]

Uite că încet, încet mai trece încă o lună plină de dureri. Și știți voi la ce mă refer, la acea durere lunară care apare exact când îți dorești mai puțin. De parcă ar fi ceva de dorit în toată povestea asta nebună. Toate durerile au trebuit ele să se adune în doar câteva zile. Parcă nu era suficient că trebuie să dăm zi de zi dovadă de multă răbdare, iubire și bineînțeles să muncim ca un hamal. Recunosc am avut o perioadă când îmi doream foarte mult să fiu băiat nu fată. Oricum fiind cea mai mare dintre frați am fost nevoită să mă descurc în diverse situații fără să mă plâng sau să-mi spun că nu se poate.

[Citeşte mai departe…]

Foamea mea de a știi cât mai multe lucruri nu ma lasă în pace și se pare că datorită ei am reușit să fac lucruri, pe care doar le visam. Uneori e bien sa fii puțin mai nebun… poți face lucrui pe care ți le dorești, dar nu ai avea niciodată curajul să le faci. Am făcut singura un pariu cu mine și mi-am propus să fac toate acele lucruri, pe care eu le credeam imposibile deși ele păreau din ce în ce mai mult realizabile decât imposibile. Mai am ceva de lucrat cu mine în anumite chestiuțe, dar asta nu mă face să-mi pierd încrederea în mine. Mai am de lucrat la acea stimă de sine, la acel respect, pe care am tot încercat să-l descopăr și de ce nu mai am de lucrat la acea grijă față de mine… Mai ales ca în ultima vreme am cam uitat ceea ce-mi doresc de fapt și m-am abătut de la drumul principal.

[Citeşte mai departe…]