Încă mai am întrebarea – cine sunt eu? – în mintea mea totul pare a fi o confuzie. Captivă între două culturi total opuse, cu religii la fel de diferite, cu vise și dorinţe din ambele părţi am reușit să-mi ţin în frâu până acum toate pornirile care mi-ar provoca câteva probleme…
Știu că nu trebuie să judec ceea ce m-a învăţat o persoană dragă mie, dar mă întreb dacă nu cumva am făcut o obsesie pentru ceea ce sunt. Și asta pentru că nu mă regăsesc printre oamenii din această ţară, nu reușesc să mă pun de acord cu ei și nici nu pot gândi precum ei. Oare de ce a trebuit bunica să mă înveţe tainele unei alte culturi,unei altei ţări și până la urmă unor altor tradiţii… Nu o învinovăţesc pentru asta, ci de fapt sunt fericită că mi-a dat și o altă alternativă, o alternativă în care simt că pot trăii cu adevărat, fără să am parte de regreteb
Încă mai am acea problemă de a accepta ceea ce sunt, ceea ce reprezint. Pentru mult timp am crezut că sunt nebună, că nu poate fi adevărat și cã în cel mai rău caz, probabil sunt doar câteva vise de noapte. Tragic a fost însă să descopăr faptul că ceea ce se întâmpla în vise la scurt timp se întâmpla și în viaţa reală.
Coincidenţă sau nu până la urmă faptele din vis s-au întâmplat întocmai, fără să se abată de la drum, fără să-și schimbe cursul sau măcar mici detalii. De asta mă tot întreb cine sunt și unde mă vor îndrepta aceste vise?
Adaugă un comentariu