Sâmbătă am petrcut câteva momente în aer liber și m-am bucurat de fulgii de nea ce au căzut pe străzi și în parcuri. Îmi place când văd totul în alb în jurul meu, chiar mă face să mă simt în altă lume, pe un alt tărâm. Aveam nevoie de aceste momente pentru a mă regăsi pe mine, pentru a-mi aminti când de importante sunt acele lucruri pe care le fac în grabă sau la care am răbdare sau mă face să cred că am acea răbdare pe care o caut mereu și uneori îmi pierd speranța pentru că mă satur să stau să aștept să se întâmple ceva și nimic, nimic nu se întâmplă.

[Citeşte mai departe…]

Nu am vorbit niciodată despre animăluțele mele preferate, deși nu cred că este târziu să încep tocmai acum să vorbesc despre aceste micuțe necuvântătoare. Îmi este dor să mai petrec câteva săptămâni la țară primăvara, când colțul ierbii iese la suprafața și încet, încet crește și ne gâdilă tălpile obosite de atâta fugă, de atâta du-te – vino cu care ne-am obișnuit de pe vremea când eram copii și bineînțeles de pe vremea când am reușit să avem grijă de primul nostru prieten necuvântător. Îmi amintesc și acum cu multă bucurie pe față de acele momente cînd am găsit un cățeluș în curtea noastră într-o dimineață. De fapt aveam să aflăm mult mai târziu că acel cățeluș nu a apărut așa din senin pur și simplu, ci tata l-a adus pe acesta in curtea noastră și era interesat să ne vadă reacția. Pe vremea aceea îi era teamă că nu o să-l vedem sau mai rău de atât că nici nu îl vom băga în seamă și nu vom avea grijă de el, dar…

[Citeşte mai departe…]

Sâmbătă când am aterizat și eu pe acasă și m-am dus la ai mei verișori și verișoare am văzut câteva poze mai vechi cu al meu nepoțel David. Nici nu-mi vine să cred cum a mai trecut timpul ăsta. Dacă anul trecut abia stătea în piciorușe, anul acesta mă aleargă și pe mine și pe mama lui prin toată casa, mai ales că s-a mai înălțat puțin și ajunge să deschidă toate ușile prin toată casa. Îmi povestea Ana verișoara mea mijlocie, că într-o dimineață era în pat și l-a văzut pe David cum îi turna apă pe laptop. Atunci cred că a avut pentru a nu știu cât a oară senzația că în curând o să-l strângă de gât și că nimeni nu-l va scăpa din mâinile ei, dar până să se întâmple asta bunica a avut grijă să-l ducă în camera lui.

[Citeşte mai departe…]

Câteodată mă trezesc dimineața și mi se face dor de mare. Așa brusc și din senin, mai ales că eu sunt una dintre acele persoane care se teme de multă apă. Și da până în această vară când nu mai vroiam să mai ies din mare mă temeam atât de mult să intru în apă. Îmi era și teamă să mă apropii de apă, mereu aveam senzația că am să mă sufoc și că nimeni nu va mai fi aproape de mine să mă scoată din apă…

[Citeşte mai departe…]

Nu știu cum a început totul am doar frânturi care îmi trec fulgerător prin minte și cam atât. Doar un singur lucru mi-l amintesc foarte bine și pe care nu am avut suficient curaj să o întreb pe bunica mea despre asta. Lucrul pe care mi-l amintesc bine era depozitat în camera de oaspeți a bunicii de la țară. În camera ei erau tot felul de rochițe, la prima vedere mi s-au părut ciudate pentru că nu semănau deloc cu ceea ce mă obliga mama mea să port. Și da când eram mică nu îmi plăcea să port rochițe sub nicio formă îmi amintesc și acum cum mă alerga mama cu ele prin toată curtea. De fapt mie nu îmi plăceau rochițele, îmi plăcea foarte mult să port tricouri și pantaloni scurți.

[Citeşte mai departe…]