Imaginea lui îmi copleșește inima, iar rotocoale mici se zvârcolesc și dau brânci stomacului.
Vocea lui mă pune pe jar în fiecare vis. … și cu toate astea, uneori, uit cât de important e el pentru creația mea, pentru inspirație și pentru curajul pe care mi-l transmite… chiar și fără să vrea.
Uneori aș vrea să fiu stropii de apă ce-i limpezește fața, alteori aș vrea să fiu picăturile de cafea pe care le soarbe cu atâta intensitate.
Cum să uiți un asemenea bărbat cu un astfel de temperament?
Încă mai simt respirația lui pe pielea mea proaspăt ieșită de sub duș. E ca o adiere caldă de vară care mă face să tresar și îmi excită până și cele mai ascunse gânduri.
E uimitor cum poate să mă facă să-mi pierd mințile doar prin câteva simple cuvinte. Aș fi vrut să mă trezesc lângă el în fiecare minut, aș fi vrut să-l strâng în brațe ori de câte ori anxietatea mă cuprinde și dorul mă chinuie atât de tare.
Cum ar fi să avem puterea de a șterge dinstanța dintre noi doar printr-o simplă clipire?
Cred că aș ajunge pas cu pas mai aproape de tine, mai aproape de îmbrățișarea ta caldă și săruturile tale pătimașe. Mă pierd în amintirile cu tine și te doresc atât de mult, încât acest mult s-ar putea contopi cu întreaga noastră poveste.
Dar oare când a început așa intens povestea noastră? Într-o seară târziu sau oare când???
Nu-mi amintesc sau cel mai probabil prefer să păstrez acel moment magic doar pentru mine. Nu uita să mă ascunzi în adâncul sufletului tău, astfel încât nicio distanță să nu fie prea mare între noi.
Adaugă un comentariu