Problemele din fiecare lună

Tocmai a trecut un sfârșit de săptămână tumultos sau mai bine spus dureros. Deși am avut aproape 3 zile libere nu am făcut nimic altceva decât să mă vait de dureri. Urăsc perioada asta a lunii și parcă nici nu mai scap de ea. Îmi urăsc starea asta de găină plouată, de care nu scap și care nici nu mă lasă să mă concentrez la lucrurile mele. Parcă totul este împotriva mea. Nu pot spune că sunt supărată, dar nici fericită nu sunt și ori de câte ori încerc să mă pun pe picioare să fac ceva, atunci mă iau durerile și mai rău.

Parcă Doamne-Doamne se răzbună într-un fel pe mine. Sau vorba mamei: „mi-a dat răutatea pe afară”. Cam asta se întâmplă de fiecare dată când stau prin preajma ei. Nici măcar la drăcușorul meu de nepot nu am apucat să ajung. De fapt, precizez n-am putut. Deși abia aștept sfârșitul de săptămână pentru a mă apropia de David, nepotul meu, și pentru a ne juca, de această dată n-am putut.

Parcă zilele astea au fost atât de pustii și nici măcar nu mă simt bine. Aveam o mulțime de planuri, pe care am fost nevoită să le amân pentru săptămâna viitoare și cine știe ce se va mai întâmpla. Nici măcar n-am putut să mai tricotez puțin la vesta mea, de scris pentru revistă nici atât. Am fost nevoită să stau doar în pat și cam atât. Simt cum mă dor și oasele de atâta stat în pat cu ochii pe tavan, fără să fac nimic bun, fără să fiu activă.

Dacă cineva ar fi vrut să răzbune pe mine, nu cred că i-ar fi ieșit atât de bine. Bine că nebunia asta nu se întâmplă decât o singură dată pe lună, altfel nu știu dacă aș fi fost în stare să suport atâta durere. Și mâine din nou la serviciu și nici măcar nu știu dacă mă voi descurca…