Am învățat să mă reîndrăgostesc de fiecare dată de aceleași lucruri care mă fac să zâmbesc chiar și atunci când durerea nu-mi dă pace și simt că mă sufoc, că mă ucide încet, încet picătură cu picătură.
Mă bucur ca un copil numai când îmi trece prin minte acele scurte amintiri din dulcea mea copilărie. Amintiri legate de brățările pe care le primeam de la bunica, de lecțiile de dans… off, doamne câte sunt…
Încă mai am tendința să mă joc cu acele brățări, să mi le prind împrejurul gleznelor, să-mi împletesc părul, mă rog ce a mai rămas de el că l-am tuns de prea multe ori încât abia mai am ce pieptăna, glumesc…
… încă îmi mai place să am grijă de propriul meu altar din camera mea, de lumânărelele mele, îmi place să stau în casa de la țară, să-mi pun brățările și să încep să dansez… deși mi-e din ce în ce mai greu să fac asta nu o să uit niciodată ce am învățat de la bunica, mai ales acum când mă gândesc serios pe ce cărare să merg…
Adaugă un comentariu