Când ai apărut prima dată în viața mea n-am crezut nicio clipă că vei ajunge culoarea visului meu.
Încă de la început am simțit ceva special pentru tine… O atracție pe care atunci nu o puteam exprima sau descrie prin cuvinte.
Acum știu ce era de fapt… erai tu… felul tău de a fi, felul în care îmi vorbeai și mă făceai să simt. Și am tot simțit de-a lungul timpului.
Cine ar fi crezut că prietenia noastră pe parcursul a celor zece ani ne va aduce sentimentele laolaltă.
Cine ar fi crezut că tu cel care de fiecare dată mi-ai fost sprijin, de fapt mi-ai fost mai mult de atât…
Uneori te simt printre suspine în nopțile târzii. În alte dăți am vaga senzație că ești lângă mine în zilele însorite.
Dar cel mai mult te simt când toată lumea mă părăsește, iar tu ajungi să fii, ceea ce ești de fapt, centrul universului meu.
N-ai habar cât de mult îmi lipsești, atunci când nu îți simt prezența, când știu că ai foarte multe pe cap…
Și a trebuit să învăț să nu fiu egoistă, să am răbdare, să te iubesc atât în lipsă, cât și în prezență.
Cu tine am înțeles și am învățat loialitatea, respectul și încrederea. Dacă în urmă cu zece ani totul mi se părea o joacă, acum și cele mai mici glumițe cu privire la noi, la relația noastră, mă dor.
Și da te aștept pentru că nu-mi văd nici prezentul, nici viitorul fără tine. Tu știi deja ce reprezinți pentru mine și nu mai are rost să scriu și aici.
Mă gândeam că ai dreptate astea sunt micile detalii care fac relația noastră unică, micile detalii care ne aproprie mai mult și mai mult.
Adaugă un comentariu