În vremurile acestea agitate pe care le trăim cu scumpiri care mai de care, cu grija zilei de mâine și cu un război care parcă nu se mai termină în apropierea granițelor țării noastre nimeni nu mai știe cum să-și mai îndulcească viața.
Și indiferent de vremurile astea nebune puțină miere parcă nu strică în relațiile de cuplu, mai ales dacă aducem în discuție binecunoscutele jucării sexuale. Ar trebui să amintim că o astfel de chestiune, plăcerile unui cuplu, și nu doar atât, nu este pe placul tuturor.
Ba mai mult decât atât s-ar putea ca la un moment dat să întâlniți în anumite cercuri o reținere și respingere cu înverșunare în ceea ce privesc jucăriile erotice. Bineînțeles aici trebuie să subliniem și faptul că cele mai înverșunate opinii le poți întâlni chiar de la persoanele de sex feminin.
Și cum acesta este un subiect tabu, încă un subiect tabu nu foarte mulți sunt deschiși să vorbească despre asta. Același lucru se întâmplă și când discutăm despre acea perioadă mai delicată din fiecare lună din viața femeilor.
Încă mai sunt doamne și domnișoare care nu vorbesc nici despre perioadele lunare, dar nici despre acele obiecte care le-ar da o altă percepție a ceea ce înseamnă plăcere și a ceea ce înseamnă cunoașterea propriului corp.
Da nu sunt foarte multe de spus despre negarea și înverșunarea acestor persoane, pentru că nu ai cum să le combați, dar ai putea să iei în calcul și următoarele lucruri:
- nu toate lucrurile pe care le știam în trecut mai sunt valabile și în prezent;
- toate obiectele și jucăriile erotice sunt menite să vină în sprijinul cuplurilor, dar și ale femeilor;
- frumusețea unei relații constă și în astfel de picanterii care fac viața de cuplu mult mai frumoasă, intensă și interesantă;
Dar da pentru a avea o perspectivă avangardistă trebuie în primul rând să fii o fire deschisă la tot ce presupune noul, la tot ce este inedit și nou în această direcție. Se spune că în viață sunt foarte puține lucruri pe care să le apreciezi și care au o valoare deosebită.
Dar dacă într-adevăr îți dorești ceva magic în viața ta, mai ales în viața de cuplu atunci tot ce rămâne de făcut este să te deschizi și să accepți și noutățile care vin la pachet cu tot ce înseamnă armonia în cuplu și frumusețea unui cuplu.
Dacă în trecut spuneam că femeile nu erau deschise la picanterii, în prezent toate aceste chestiuni sunt diferite, ba mai mult decât atât nu mai putem susține aceleași lucruri. Până la urmă puțină deschidere nu strică nimănui. Voi ce părere aveți?
BOGDAN V a zis
Fain articolul! Succes in tot ceea ce faci!