Sunt momente în care nu mai sunt în stare de nimic, momente în care nu vreau să aud de nimeni și în care nu aș vrea să văd pe nimeni. Știu că am momente când sunt foarte rigidă, foarte acidă și nimeni nu îmi intră în voie. Sunt curioasă câţi dintre prietenii mei îmi cunosc stările sau mai degrabă nu stările, ci ceea ce simt, ceea ce mă doare și nu am curaj să spun.
Și nu doar curajul e de vină, ci și percepţia oamenilor, metoda lor de a răstălmăcii ceea ce aud… Modul lor de a bârfi si de a șoșoti tot felul de chestii care în mare parte sunt adevărate numai în mintea lor.
Mi-e atât de greu să le mai ţin piept acestor oamenii, iar pe mine mă afectează tot ce se întâmplă și mi se spune. Nu sunt ciudată, doar puţin sensibilă în perioada asta.
O să-mi treacă sunt sigură de asta, dar până atunci o să mă ocup mai mult de fotografii. Cel puţin ele mă relaxează și mă fac să mă simt foarte bine. Așa că de acum încolo o să mă ocup ceva mai mult de fotografii. Și cum îmi plac foarte mult peisajele și fotografiile cu florj o să încerc să mă perfecţionez în asta și o să încerc să învăt mai mult în privinţa portretelor.
Sinceră să fiu n-am fost niciodată bună în portrete sau cel puţin așa cred eu. Poate că pentru acest lucru e devină și nebunia mea legată de perfecţiune. Oricât de mult mi-aș dori nu sunt mulţumit deloc de ceea ce fotografiez.
Știu că de multe ori exagerez, dar dacă n-aș exagera și n-aș fi aspră cu mine, în primul rând, nu aș fi suficient de motivată să mă perfecţionez. Până la urmă e și asta o formă de a-mi îmbunătăţi performanţele și calităţile.
Ionut a zis
Lasa lumea sa spuna ce vrea. Tu ai viata ta, tu esti inteligenta si nu ar trebui sa-ti pese. Stiu ca esti introvertita uneori. Sunt momente cand te citesc si nu-ti spun nimic pentru a nu te supara.