Sibiu… oraș de poveste

Probabil că de o săptămână v-am zăpăcit spunându-vă că o să scriu despre prima mea vizită în Sibiu, decorațiile de lumini din acele locuri   și peisaje mirifice. Acum în sfârșit mi-am făcut un pic de timp să scriu două – trei rânduri despre experiența mea în miez de noapte într-un oraș de poveste, un oraș care te duce cu gândul la cele mai frumoase trăiri, cele mai frumoase sentimente și te face să visezi la ceea ce știi că niciodată nu se va îndeplini.

Nu știam cum să fac o descriere a orașului astfel încât să mă înțeleagă toată lumea ce am văzut și ce am simțit acolo. Probabil că nu sunt capabilă să mă exprim  așa cum îmi doresc, și da recunosc nu mă descurc prea bine în fraze și-n cuvinte, dar încerc mă străduiesc să fac ceva bun cu toate că la sfârșitul drumului îmi dau seama că tot ce am făcut nu e bine, iar ceilalți îmi disprețuiesc muncă. Bănuiesc că ați trecut cu toții prin asta, și chiar dacă nu este așa mă consolez cu gândul că nu sunt ultima și nici singura persoană căreia i se întâmplă asta.

Hai că am luat-o pe arătură, iar am bătut câmpii pe aici în loc să vă povestesc despre ornamentele luminoase din Sibiu, decorații, luminițe și toate cele. Am rămas uimită de ornamentele din Piața Mare a Sibiului, dar până să ajung acolo a mai fost ceva care m-a încântat pe drum. Un fel de cetate plină de luminițe cu un lac în jurul ei, în care se oglindea mai ceva ca o fecioară mândră din cale afară. I-am făcut câteva poze fară lac, dar mai ales oglindită în el.

Nu mi-am închipuit niciodată că o să-mi placă clădirile ce au la bază o arhitectură mai veche. Ce-i drept nici nu m-a interesat structura clădirilor, sau dacă mă gândesc bine nu mi-a captat atenția. Într-un oraș necunoscut mie, decorat cu mult bun simț m-a făcut să mă simt ca într-un basm și să mor de nerăbdare până voi ajunge din nou acolo. Vă ofer dragii mei o părticică din basmul pe care l-am trăit eu.