De săptămâna trecută mă tot chinui să croșetez o păturică pentru bebelușul unei persoane importante pentru mine. Dar nu prea am avut mare succes, deoarece croșeta cea veche mi s-a rupt… de tot. Având mânerul de plastic m-am trezit că se rupe bucată cu bucată și că nu pot face mare lucru să opresc asta. Am tot încercat să o lipesc cu diverse chestii, dat toate astea nu au fost decât simple soluții de moment ce nu prea au dat roade.
Poate că ar fi trebuit să dau comandă de o croșetă nouă de ceva timp și să nu mai amân acest lucru. Cel puțin nu m-aș mai fi chinuit atât să croșetez și cred că știți deja că pentru mine a croșeta înseamnă să mă relaxez și să uit de tot ceea ce nu-mi convine mie sau nu este bun pentru mine.
Am încercat de foarte multe ori să înlocuiesc această activitate cu orice altceva, dar nu prea am reușit sau poate că nu am avut eu starea necesară pentru altceva. Cu toate astea am descoperit lucruri noi despre mine, mici chestiuțe pe care până nu demult nu prea le-am înțeles. În cele din urmă m-am deci să-mi stabilesc câțiva pași interesanți pentru mine ce cândva au dat și roade.
Scurtă perioadă de izolare
După toate câte s-au întâmplat și felul în care m-am simțit am decis că e mai bine pentru mine să mă izolez puțin. Cel puțin sper că așa nu o să mai aud fel și fel de lucruri care să mă rănească. Și poate așa voi reuși să mă reorganizez și să descopăr ce este bine pentru mine și ce nu.
Bineînțeles în perioada asta voi renunța la facebook și telefon pentru că simt că pierd timp important pe lucruri de nimic și nu vreau asta. Iar cei care au nevoie de mine știu cum să ajungă la mine și nu îmi fac probleme de asta, căci voi lua în calcul doar lucrurile importante pentru mine.
Termin proiectele deja începute
Nu e chiar atât de ușor să-ți dai seama că ai câteva proiecte interesante pe care le-ai tot amânat și pe care ar fi fost frumos să le termini. Dar asta este una dintre cele mai mari probleme ale mele, căci de foarte multe ori încep lucruri bune, interesante, dar nu mai reușesc să le mai termin.
De câte ori nu m-au certat ai mei pentru asta, dar într-un final s-au obișnuit că așa sunt eu și că e cam greu să mă schimbi. Le-am spus de atâtea ori că schimbarea trebuie să vină de la mine, din interior, ca să pot face lucruri corecte și bune. Dar fiecare înțelege doar ceea ce vrea.
Să descopăr lucruri noi
În perioada asta de izolare mi-am propus să descopăr cât mai multe lucruri noi și să văd de ce sunt în stare. Știu că genul acesta de lucruri pentru mulți dintre voi pare plictisitor, dar eu vreau să învăț lucruri noi, să le înțeleg mai bine și de ce nu să le dezvolt. Cel puțin așa o să mă pot dezvolta și eu mult mai bine decât până acum.
Așadar cu croșetă nouă sau nu voi avea foarte multe lucruri de realizat, iar de toate astea nu mă tem. În primul rând că-mi voi acorda mai mult timp de înțelegere pentru mine, iar asta este perfect. Poate cine știe după perioada asta vor veni și lucruri mai bune sau poate că eu voi fi capabilă să dezvolt și alte lucruri.
Adaugă un comentariu