Pur și simplu sunt momente în care îmi doresc să fiu liberă… să am puțin timp și pentru mine, să am grijă de ce-mi doresc și de ce nu să mă bucur de ceea ce am. Și știu că momentan am mai mult decât pot eu să cred.
În mare parte lucrurile sunt destul de diferite față de ceea ce eu consider că am, dar mai ales îmi dau seama că în ultima perioadă nu am mai avut timp de absolut nimic. Nici măcar nu mai știu cum e să mă bucur de lucrurile mele, de proiectele mele și ce am reușit să fac până în prezent.
Poate că nu sunt cea mai bună persoană, dar tânjesc după tot ceea ce este mai bun, mai ales că lucrurile au luat-o puțin razna în ultima perioadă. Deși am tot încercat să pun toate lucrurile în ordine îmi dau seama că nu am realizat nici măcar 10% din ceea ce mi-am propus.
Și chiar dacă n-au intrat zilele în sac așa cum spun părinții mei îmi doresc să grăbesc puțin lucrurile. Iar asta pentru că am nevoie de ceva mai multă încredere în mine și în proiectele mele. Cu toate că aș putea spune că marea majoritate sunt aproape gata tot mai trebuie să mai buchisesc câte ceva pe ici pe colo.
Nu mă mai gândesc să-mi dau iar termene limită, ci doar să-mi fac o ordine în proiecte. Să le dau prioritate celor mai importante și să ajung să depășesc panica ce m-a cuprins. Oricât de mult m-aș chinui să gândesc altfel și oricât de mult încerc să fac asta parcă mă afund într-o prăpastie.
Dar na… trebuie să merg mai departe. Așa mi-am promis și asta am de gând să fac. Deși știu că e destul de dificil știu că la un moment dat tot voi găsi o soluție, chiar și una mică… care să mă ajute și să mă îndrepte către calea cea bună. Până la urmă doar proiectele mi-au mai rămas și cam atât.
Adaugă un comentariu