Povestea din spatele poveștii

„Se spune că orice poveste de dragoste începe cu un el și o ea. Se întâlnesc, se îndrăgostesc și-și croiesc împreună un drum. Dar asta se întâmplă în poveștile frumoase de la televizor și din cărți. În lumea reală, lucrurile stau pe dos.

Cei doi nu se întâlnesc, dar vorbesc, se îndrăgostesc și mai apoi se despart din cauza anumitor situații. El pleacă, ea află că s-a îmbolnăvit. De fapt află că boala s-a instalat cu mult înainte să-l cunoască pe el. În lupta de zi cu zi încearcă să-și refacă viața, să uite de el și să înceapă o viață nouă.

Mânată de familie și de sentimentul de singurătate să-și încerce norocul, fata intră în relații, care o fac mai degrabă să sufere, decât să iubească. Situații în care de fiecare dată își amintește de el, de cel pe care îl iubea cu adevărat.

Văzând că nu poate să-l uite fata a mers la templu și a jurat că nu va mai iubi pe nimeni așa cum l-a iubit pe el. Într-una din zile când se afla la controlul medical, ea a reușit să-și întrebe medicul fără teamă:

„- Doctore cât timp mai am?”.

Iar doctorul îi răspunde ferm:

„- Atât timp cât ești în stare să-ți oferi.”

Deși doctorul a fost ferm în spusele lui, fata știa în sinea ei că nu mai avea foarte mult timp la dispoziție… Simțea nevoia să-l vadă, să-l strângă în brațe, să-i simtă respirația și să nu-i mai dea drumul niciodată.

Numai că acesta era doar un gând de-al ei, o dorință care o ardea pe dinăuntru și o mistuia încet, dar sigur. Chiar dacă ei nu s-au văzut au continuat să-și vorbească prin mesaje și rare ori să se sune.

Fata nu a îndrăznit niciodată să-i spună că timpul ei se scurgea mult mai repede decât al lui. Nu îndrăznise nici măcar o vorbă să-i spună, nici când îi era rău și nici când avea senzația că sfârșitul ei era aproape.

Doar îl întreba când se întoarce în țară, când se întoarce la ea… De fiecare dată spera să-l vadă și îi era teamă că va ajunge la ea mult prea târziu. Și totuși ea nu și-a pierdut speranța și încă îl aștepta…

Urma să-l aștepte până la ultima ei clipă… urma să-l aștepte până la ultimul rând al poveștii…”

P.S. – sunt entuziasmată că în cele din urmă am reușit să las aici un mic fragment din povestea pe care am început să o scriu în urmă cu două zile. Pe viitor sper să mai public și alte paragrafe, dar până atunci bucurați-vă de acesta.