În goana nebună după putere se pare că ai noștri politicieni au uitat să vadă, să audă și să simtă adevărata durere a oamnenilor.
Sistemul în care trăim ne închide într-o crustă amară în loc să ne dezvolte frumos și armonios. Într-o țară în care lupta politică e crâncenă, iar sistemul sanitar e secătuit de ceea ce ar trebui pentru a-și ajuta bolnavii…numai bolnav să nu fii.
Să suferi de o boală precum cancerul sau leucemia este cu adevărat o sinucidere, mai degrabă, decât să speri că aceste boli se vor trata. În ochii pacienților nu vezi nimic altceva decât lacrimi , lacrimi ce nu pot sensibiliza pe ai noști politicieni. Chiar dacă încă speră la o minune sunt conștienți cu toții că nimeni nu îi poate salva din ghearele morții.
Nici măcar pe micuții care încă nu au ajuns să descopere lumea și să o perceapă într-un mod mult mai plăcut decât noi, cei care am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple… lucruri ce altădată ne umpleau sufletul de bucurii și împlinire sufletească.
Pe holurile spitalelor vezi în toate colțurile câte o ființă ce încă mai speră la salvarea sa. De ce nimeni nu ne aude când cerem ajutor? Oare nu avem drepturi egale?…
Adaugă un comentariu