Peisaje… sentimente, drame, trăiri…

Nu știu cu ce să încep mai întâi, am atâtea lucruri să vă povestesc, încât nu știu ce să aleg mai întâi. Vă povesteam acum câteva ore de vizita mea în Sibiu și de frumoasa noastră călătorie mult prea întortochiată pentru ce ne propusesem. Aș putea începe prin a descrie pozele și imaginile din Sibiu și din popasul făcut de noi în Făgăraș, dar n-am să fac asta pentru că nu vreau să vă plictisesc de la început foarte rău.

O să încep să vă spun despre drumul de întoarcere către casă pentru că m-a surprins într-un mod foarte plăcut și în afară de asta nici nu mă așteptam să fac câteva poze care să-mi exprime sentimentele din acel moment, poate că era mai mult de un sentiment sau doar era una din bucuriile momentului și nu am înțeles-o așa cum a trebuit.

Mă gândesc că poate oboseala și-a spus cuvântul, iar organismul meu nu mai primea semnalele exterioare într-un mod corect.

Aș putea spune de altfel că oboseala nu m-a lăsat să fac pozele așa cum mi-am dorit, dar n-am să fac lucrul acesta pentru că, recunosc, pentru prima dată a fost o oboseală plăcută ce-mi înfiora fiecare părticică a corpului.

O să vă las să vedeți câteva poze cu peisajele de la munte și din jurul Sibiului, iar ca bonus o să postez și pozele care mi-au citit sentimentele, pozele în care m-am chinuit să prind cerul așa cum era el în acel moment (plin de culori închise unele, unele cu un albastru incredibil, altele puțin mohorâte cu puțin cenușiu, alb și galben).

Toate au exprimat sentimentul de tristețe ce mă frământa, uneori aerul de melancolic, iar alteori singurătatea din interiorul meu. Sunt conștientă că deja v-am plictisit așa că vă las să vă uitați la pozele mult lăudate de mine.