„Ai apărut când nu mai aveam încredere în nimeni, când credeam că totul este pierdut și că lumea mea s-a întors cu susul în jos. De fapt ai apărut când am uitat să mai iubesc și m-am prins pierdută în amintiri. Probabil ai și tu partea ta de vină, căci nu mi-ai spus de la început ce intenții ai și unde vrei să ajungi.
De fapt tu nu prea îndrăzneai să faci primul pas. Și uite așa ne-am învârtit unul în jurul celuilalt până ne-am dat seama că trebuie să facem ceva. Cine să ne mai înțeleagă și pe noi dacă până acum nu am vorbit clar și răspicat. Poate că fiecare a avut motivele lui sau poate că ne-am temut de reacțiile celuilalt.
Nu-i ușor să te trezești într-o bună zi că ești atras de o persoană, dar nu știi cum să spui. Mai nou totul se rezolvă pe facebook, dacă nu ai facebook nu exiști ar spune unii, ceea ce din punctul meu de vedere e total eronat. Singurul lucru fără care nu aș putea rezista sunt o parte din proiectele mele.
Restul de oameni și de comunicare îi aștept în viața reală să mai povestim puțin. În fine nu mai contează unde și cum putem vorbi, căci în mare parte acum descriam starea noastră de la început. Recunoaște că ți-a fost destul de greu să mă abordezi. Nici măcar nu știai dacă te voi lua în seamă sau nu.
Și totuși în acea zi te-ai decis să mă saluți, fără să stai prea mult pe gânduri, fără să-ți mai faci griji că poate îți voi întoarce spatele și nu-ți voi răspunde la salut. Ceea ce nu știai tu însă este că nici eu nu sunt de fier și că uneori am nevoie să vorbesc, am nevoie să fii acolo când încep să mă clatin, iar incertitudinea ia locul siguranței.
Cam asta nu știai tu la început și până la urmă ai făcut ce n-ai făcut și m-ai primit cu brațele deschise. Iar dacă te întrebi ce poți face pentru mine este foarte simplu – păstrează-mă la tine-n suflet și nu-mi mai da drumul să fug.
Te anunț de pe acum că nu o să fie atât de ușor pe cât crezi tu, dar dacă vei avea răbdare cu siguranță vom trece împreună peste cele mai grele și mai dificile etape. Și nu mă înțelege greșit eu nu îți spun ceea ce vreau eu să faci, ci ceea ce ne-ar avantaja pe amândoi fără să avem prea multe discuții despre ceea ce putem face.”
Adaugă un comentariu