– Domnișoară nu știi că nu trebuie să mergi singură noaptea pe străzi?

– Ba da, dar trebuie să ajung undeva urgent și…

– Hai acum ești liberă să pleci.

– Da, dar mașina mea nu mai merge.

– Hai pornește motorul te împing eu până pornește mașina din loc.

[Citeşte mai departe…]

Zilele trecute eram tare tristă și într-o mare dilemă… bine aș zice eu într-o foarte mare dilemă. I-am promis unei persoane dragi că mă voi ocupa singură singurică de curățarea și întreținerea eficientă a pardoselei din casa acesteia. Această fabuloasă promisiune am făcut-o cu gândul că nu am foarte mult de muncă în ceea ce privește curățarea acesteia și că oricum pe vremea aceia când am făcut această promisiune nu aveam mare lucru de făcut și nici alte preocupări care să-mi răpească din timp.

[Citeşte mai departe…]

– Mama la ce te gândești? Ești supărată?

– Nu, Tina! Nu sunt supărată… sunt fericită, în sfârșit tatăl tău se întoarce acasă după cinci ani.

– Mama crezi că tata mă va recunoaște? Eu cred că a uitat de mine… mami dacă ia în brațe altă fetiță…

– Nu, Tina! Nu îți face griji tatăl tău te va recunoaște, tu reprezinți o bucățică din el… ești parte din el așa că nu îți face griji.

– Mama te rog, te rog povestește-mi cum l-ai cunoscut pe tata, te rog!

– Bine, bine am să-ți fac pe plac! Povestea începe cam așa:

[Citeşte mai departe…]

„Trebuie să recunosc în acest moment că sunt foarte fericită. Doar câteva ore mă mai desparte de iubitul meu. Toți acești ani cât a fost plecat cu afacerile lui m-am simțit singură, la fel cum se simte un arbore când toamna îi alungă toate frunzele și păsările. Cinci ani fără el, cinci ani fără sărutări, cinci ani doar cu amintiri și câteva lacrimi, care s-au scurs în fiecare seară de dorul lui. E adevărat am avut și am tot ce e mai bun din el, pe Tina, micuța noastră, dar mi-a fost greu să o cresc fără ajutorul lui, fără să-i pot spune prea multe despre tatăl ei, fără ca el să-i fie aproape așa cum ceilalți tați sunt aproape de copii lor… Doamne în sfârșit se întoarce, îmi doresc să nu mai fie nevoie să mai plece vreodată de lângă noi. Nu mai pot trăi așa în singurătatea asta…”

[Citeşte mai departe…]

Am o stare de nervozitate de ceva timp, orice mă enervează și nu îmi pot explica acest lucru. Fac eforturi imense în fiecare zi să ma liniștesc, să îmi intru în propriul meu ritm… uneori e atât de greu să mă concentrez pe ceea ce fac, oare pe zi ce trece sănătatea mea se înrăutățește… hmmm… oare unde am să ajung în ritmul ăsta? Cât voi putea să mai continui așa și cât le voi mai ține piept tuturor…

[Citeşte mai departe…]