Dacă aş fi nevoită să vorbesc de ce nu este bine să fumezi, cred că aş găsi suficiente motive încât să te fac să vrei să faci asta… Dar nu. Astăzi nu mai vreau să spun nimănui ce este bine să facă şi ce nu este bine.

Pur şi simplu astăzi m-am convins că nu poţi forţa oamenii să facă ce nu vor. De aceea am să scriu doar câteva din lucrurile urâte care se pot întâmpla în urma fumatului:

1. respiraţie urât mirositoare;
2. îngâlbenirea dinţilor;
3. apariţia cariilor;
4. haine ce vor mirosi a tutun;
5. probleme de circulaţie a sângelui;
6. şi în cele din urmă, dar nu ultima problemă, probleme cu plămânii;

Nu am dreptul să îndrept pe nimeni şi bineînţeles că nici nu vreau asta. Aşa cum am mai spus nu pot obliga o persoană să facă ceea ce eu cred că este bine pentru el, dacă el singur nu crede în acest lucru… E ca şi cum m-aş lupta cu morile de vânt, iar mie nu îmi place lupta în zadar, cu atât mai puţin să pierd.

Dar cred totuşi în a doua şansă a oamenilor, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nici măcar în asta nu mai au încredere. Cât despre forţarea şi impunerea unor legi pentru a controla oamenii nu mi se pare o situaţie prea corectă sau concretă.

E o aberaţie de care lumea în general este conştientă şi încă de pe acum vor ştii că asta nu va funcţiona sau nu pentru mult timp. Poate că mai sunt oameni ce se lasă manipulaţi în anumite situaţii, dar cred că acum nu este cazul.

Nu încerc să apăr pe nimeni, vorbesc doar în numele meu. Iar în trecut îmi amintesc foarte bine că am fumat fără să dau socoteală nimănui. Nimeni nu poate impune nimic, mai ales dacă nu îmi doresc ceea ce se impune. Prin urmare cunosc mai toate aspectele legate de fumat şi fumători.

Că m-am lăsat asta este cu totul şi cu totul altă poveste, prin urmare asta a fost decizia mea şi nimeni nu o poate contesta. Deci într-o lume liberă fiecare face ce crede de cuvinţă, fără să-l deranjeze prea mult pe celălalt.

Când ne vom obişnui cu acest lucru nu vor mai apărea conflicte între oameni, dar până atunci mai avem de lucrat la acest aspect.

Înainte aveam nevoie de linişte foarte rar… dar acum, în prezent am nevoie de linişte aproape în fiecare zi. Altfel nu mă pot concentra pe ceea ce am de făcut, nu mai pot gândi fără să am parte de o linişte deplină. Poate că mi-am depăşit puţin limitele în ultima perioadă şi poate că de aceea organismul meu îmi trimite din ce în ce mai multe semnale.

Trebuie să recunosc nu mai sunt tânără, nu mai am 20 de ani, iar organismul meu cedează din ce în ce mai repede. Încep să îmbătrânesc şi trebuie să recunosc acest lucru. Nu mai sunt o puştoaică plină de energie care să zburde de ici până colo şi să rezolve toate treburile.

Nu mai pot să continui în acelaşi mod alert ca până acum. Am nevoie de ceva mai multă relaxare, ceva mai multă înţelegere şi de ce nu iubire. Da, cam asta este… Am uitat să am timp şi pentru mine, am uitat să-mi accept greşelile. Nu sunt perfectă şi mai întâi de toate ar trebui să accept acest lucru.

Că nu pot accepta asta este cu totul şi cu totul altă poveste, dar eu totuşi încerc să fiu un om normal. Cred că pentru foarte multă lume a fi un om normal înseamnă să nu-ţi pese de ce se întâmplă în jurul tău, să nu-ţi pese de oameni şi de ce nu să fi doar pentru tine… un egoist convins.

În percepţia mea a fi un om normal înseamnă să ai grijă de tot şi de toate, să îi sprijini pe ceilalţi, să-i asculţi şi să-i ajuţi. Un om normal caută perfecţiune, iubire şi linişte. Însă cel mai mult caută un lucru pe care foarte multe persoane îl ignoră, caută cunoaşterea, caută să se perfecţioneze, caută acel ceva care să-l scoată din impas de fiecare dată.

Un astfel de om îmi doresc să fiu. Cel puţin mă străduiesc cât de mult pot pentru a obţine un astfel de comportament. Şi asta chiar dacă îmi este al dracului de greu. Nu vreau să mă resemnez ca alte persoane din jurul meu. Ştiu că pot aşa că nu am să mă las până când am să-mi dovedesc singură capacităţile. Pentru asta nu trebuie să fii ambiţios, ci doar puţin mai mult meticulos şi bineînţeles răbdător şi calm – asta contează cel mai mult.