Iubesc tatuajele… De ce? Nici eu nu prea știu ce răspuns să dau. Mi se pare că orice aș spune acum e în zadar, nici un cuvânt nu poate exprima ceea ce simt. Îmi doresc un tatuaj, știu chiar și mesajul pe care îl vreau imprimat, dar mai presus de toate vreau să îmi aleg timpul potrivit pentru această schimbare.

Nu e ca și cum ai schimba o rochie de pe tine sau o pereche de pantofi… E ceva mult mai profund. E ca și cum ai face un legământ cu cineva drag și drept mărturie îți alegi un tatuaj. Nu știu exact când m-am îndrăgostit de tatuaje, dar am făcut-o fără cel mai mic regret. Poate sunt vinovată pentru că îmi place arta.

Și chiar dacă unii dintre noi nu ar recunoaște acest lucru, tatuajele reprezintă o parte din artă. Modul în care sunt făcute, mesajele pe care le transmit toate sunt speciale, toate au câte ceva de spus. Nu glumesc, nu sunt nebună, ci doar îndrăgostită de această artă.

Cu toate că încă nu am pielea acoperită de vreun tatuaj scriu ceea ce gândesc despre ele. Și odată ce voi duce la bun sfârșit promisiunile mele, după aceea am să îndrăznesc să-mi fac și acel tatuaj. E ca și cum aș da ceva la schimb pentru acel tatuaj.

Poate pentru mulți tatuajele nu înseamnă nimic, sau poate că reprezintă acea condiție de a face parte dintr-un grup. Poate că pe nimeni nu mai interesează poveștile din spatele tatuajelor, poate că nimeni nu mai este capabil să asculte asta sau poate că modul lor de a fi normal înseamnă să faci și tu ceea ce fac alții, nu numai să fii ca ei.

Eu nu vreau asta, eu vreau ceva special, ceva care mi-a schimbat viața și mi-a dovedit de ce trebuie să fiu diferită, de ce trebuie să gândesc diferit.

Nu vreau să fac parte dintr-o mulțime ce nu știe unde se îndreaptă vreau să fiu doar eu, iar deciziile să-mi aparțină și să mă reprezinte. Cam așa sunt și așa vreau să rămân.