Sinceră să fiu nu știu ce a fost cu mine în acestă lună iulie, căci am citit câteva cărți bune fără să mă mai gândesc la altceva. Și chiar dacă nu mai este cazul să enumăr toate cărțile citite luna asta, cred că ar fi mult mai interesant să să spun ca dintre toate cărțile citite am găsit o poveste mult mai aparte.
De fapt, povestea despre care am să vorbesc în acest articol am terminat-o de curând de citit. Ce-i drept pentru mine nebunia asta de a sta în fiecare seară și a citi câteva rânduri a fost precum o foame nestăpânită pentru ceva bun. Pentru lectură, o foame pentru relaxare în stilul meu și de ce nu, o foame pe care am încercat pe cât posibil să o stăpânesc, mai ales că în esență foamea asta e atât de aprigă și istovitoare.
Nu am înțeles niciodată de ce oamenii (o parte dintre ei) nu „se omorî” cu cititul, căci eu am găsit drumul către lumini magice , pe care nu le-aș fi descoperit fără ajutorul cititului. Și pentru că tot am vorbit despre magie, cred că ar fi mult mai înțelept să vă povestesc lucruri interesante despre povestea pe care am citit-o pe parcursul a trei romane (volume).
Autoarea acestei interesante povești este Nora Roberts, iar până acum am reușit să mai citesc doar un roman înaintea celor trei. Poate că întocmai primul roman scris de această autoare, pe care l-am citit m-a făcut să citesc toate acele 3 volume despre care am să vă spun în paragrafele de mai jos. Astfel că am ajuns să citesc fără să-mi doresc să iau pauză din citit sau să amân să citesc. În mare parte această poveste este una fantezistă, plină de magie și de acțiune. Structura acesteia încadrându-se în trei volume:
- Magia Destinului;
- Magia Umbrei;
- Magia Trecutului;
Povestea se întâmplă în ținutul îndepărtat din Mayo, Irlanda. Întreaga poveste prezintă lupta dintre bine și rău, lumină și întuneric, dar totodată prezintă lupta dintre o vrăjitoare a dreptății și a luminii cu un vrăjitor al întunericului și al nedreptății.
Lupta începe în momentul în care, Vrăjitoarea Întunecată – Sorcha își împarte puterea între cei 3 copii ai ei: Brannaugh, Eamon și Teagan, ca mai apoi să-l nimicească pe Cabhan. Chiar înainte de a-l arde pe acesta Sorcha și-a trimis copiii departe de casă, într-un ținut îndepărtat pentru ai știi în siguranță, iar în momentul confruntării cu Cabhan, vrăjitoarea și-a folosit toată puterea pentru a-l distruge. Însă vrăjitorul întunericului a reușit să scape și astfel a reînviat din cenușă.
Așadar lupta finală are loc între cei trei ai lui Sorcha și urmașii celor 3: Ioana, Branna și Connor. Tot aici trebuie să mai amintesc și de călăuzele urmașilor:
- calul – Alastar pentru Ioana;
- câinele – Kathel pentru Branna;
- șoimul – Roibeard pentru Connor;
În cele din urmă încercările de a-l învinge pe Cabhan s-au dovedit a fi folositoare, căci într-un târziu cele trei cupluri: Ioana și iubitul ei Boyle, Connor și iubita lui Meara, dar și Branna împreună cu Fin (Finbar fiind urmașul lui Cabhan, doar că alesese binele și lumina în locul întunericului) au reușit alături de călăuzele lor, dar și cu ajutorul strămoșilor celor trei aleși să-l distrugă pe Cabhan și întunericul acestuia.
Până la urmă fiecare roman în parte reprezintă povestea a unui cuplu dintre cei trei alesi pentru a distruge întunericul. Și cu toate astea fiecare poveste s-a împletit atât cu piedicile puse de Cabhan, cât și cu tainele pe care le-au avut de învățat în legătură cu magia ce se regăsea în fiecare dintre ei.
Oricum nu vreau să spun prea multe despre poveste, doar atât aș mai adăugacă uneori este mai bine să citești singur, să te informezi, și să faci cercetări cu privire la tine însuți. Și chiar dacă este o lungă aventură în ceea ce înseamnă cunoașterea de sine, tu nu renunța.
Iar ca un mic indiciu cu privire la întreaga poveste structurată în trei volume vă pot spune că în fiecare roman veți descoperi talentele ascunse ale celor trei aleși, călăuzele acestora, dar și faptul că cel care avea parte de toate talentele celor trei aleși, nu era nimeni altcineva în afară de Finbar, urmașul lui Cabhan.
Printre multe altele acesta putea comunica foarte ușor cu șoimul, calul și câinele său, respectiv: Merlin, Baru și Bugs. Dar mai multe despre obstacolele, tentațiile și peripețiile la care sunt supuși aceștia veți afla numai dacă veți citi cele 3 romane scrise de Nora Roberts: „Magia Destinului” (volumul I), „Magia Umbrei”(volumul II) și „Magia Trecutului” (volumul III). Așadar spor la citit!
Adaugă un comentariu