Vreau să vă anunț că de astăzi o persoană dragă mie își va face din când în când apariția pe aici pe blogul nostru. Cum încă mai lucrăm la proiectul nostru comun pentru a-l definitiva mi-am zis să nu-l scap din mână și să-l las să ne explice două, trei chestii de sănătate. Ionuț de azi înainte ne va îndruma în ceea ce înseamnă respectarea și controlul sănătății. Cum foarte multe lucruri legate de proiectul nostru nu prea pot spune și da din casă am să mă concentrez puțin mai mult pe cateva caracteristici legate de Ionuț.
Ionuț este o persoană deschisă, căruia îi plac provăcările, psionat de citit și bineînțeles curprins de curiozitatea de a afla în permanență lucruri noi. Iar aici trebuie să mai adaug eu că îi plac științele umaniste și psihologia relaționară.
Pe de altă parte l-am pus pe Ionuț să se descrie în câteva cuvinte, astfel că mai jos am să vă redau ceea ce mi-a trimis acesta despre ele: „sunt o fire comunicativă, un pic lipsită de îndrăzneală. Îmi place să-i ascult pe cei de lângă mine și să le aflu poveștile”.
Și pentru că acum nu știu ce aș mai putea spune, mai bine am să mă concentrez pe următorul articol, care evident va fi din partea noului venit pe această platformă, unde eu îmi manifest mofturile de zor… Știu că ar trebui să vă aduc subiecte mult mai interesante având în vedere că majoritatea timpului mi-l petrec în căutare de subiecte. Dar promit că până în vara să modific puțin blogul și să aduc subiecte mult mai importante decât cele de până acum.
Sper doar ca timpul să fie puțin mai îngăduitor cu mine, căci în ultima parte totul a fost cam la limită și nu m-am putut bucura mai de nimic în adevăratul sens al cuvântului. Și cu toate astea trebuie să recunosc faptul că de azi voi avea o mână de ajutor din partea lui Ionuț.
Adaugă un comentariu